AIDA – sistem de navigaţie inteligent

Autor: Andrei Nan acum 9 ani Știri
AIDA – sistem de navigaţie inteligent

AIDA, un sistem de navigaţie mai mult sau mai puţin
revoluţionar, poate sesiza cam unde doreşte să ajugă şoferul,
utilizând informaţii din trafic pentru a-l „sfătui” cum sa ajungă
mai repede la destinaţie. Acesta mai poate informa persoana din
spatele volanului despre locurile din apropiere, care pot fi de
interes.

În prima versiune a sistemului AIDA exista în centrul consolei
un display (cu aspect de cap de roboţel) care analiza expresiile
faciale, astfel traseul propus de sistem devenid optim pentru
utilizator. Totuşi, exista posibilitatea ca atenţia şoferului să nu
mai fie 100% dedicată şofatului aşa încât s-a revizuit
dispozitivul, creându-se astfel AIDA 2.0.

AIDA 2.0 transformă întreg bordul, inclusiv indicaoarele şi
oglinzile retrovizoare, într-un uriaş display 3D, practic şoferul
având la dispoziţie o hartă 3D interactivă.

Sistemul este controlat prin gesturi, şi la fel ca la versiunea
anterioară, se utilizează senzorii de la bord pentru a afla în mod
automat „tiparele” de conducere a şoferului, plus colectarea de
informaţii privind zonele comerciale, turistice şi rezidenţiale,
precum şi cele rutiere, totul în timp real.

CÂND CREDEŢI CĂ VA APĂREA AIDA ÎN SERIE?



Comentarii
Inchide