Anvelope pe clase…începând cu anul viitor

Autor: Andrei Nan 09 nov. 2011 Știri auto
Anvelope pe clase…începând cu anul viitor

De la 1 noiembrie 2012 anvelopele care vor fi la vânzare, indiferent că vorbim despre anvelope iarnă, sau anvelope de vară, vor trebui să fie etichetate, pe clase energetice, de la „A” la „G”. Prevederea este cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea anvelopelor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali.

Consumul de carburant, frânarea pe carosabil umed, nivelul de zgomot la exterior şi longevitatea anvelopei sunt indicatorii care vor putea fi „citiţi” pe etichetele care vor fi aplicate pe anvelope. Pe etichetă va figura o scală care va indica nivelul de eficienţă energetică şi care arată cât de poluantă este anvelopa, precum şi contribuţia anvelopelor la consumul de carburant. Diferenţa dintre anvelopele de clasa A şi cele de clasa F, în ceea ce priveşte distanţa de frânare pe drum umed, este de mai mult de 10 metri, adică echivalentul lungimii a două autoturisme

„De anul viitor, din noiembrie, anvelopele noi pentru autoturisme vor avea etichete energetice, precum frigiderul, de exemplu. Va fi obligaţia producătorului să le aplice. Eticheta are un format standard, este de hârtie, se distruge la montarea anvelopei„, a explicat pentru gândul Denis Duţescu, şef service în cadrul unui distribuitor de anvelope.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, producătorii şi distribuitorii de cauciucuri, precum şi furnizorii şi distribuitorii de vehicule riscă amenzi usturătoare dacă nu aplică dispoziţiile regulamentului. Pe scurt, producătorii şi distribuitorii de anvelope vor trebui să se asigure că anvelopele au etichete energetice, în caz contrar, ei riscând amenzi între 18.000 lei şi 20.000 lei şi respectiv între 12.000 lei şi 15.000 lei.

„Noua prevedere nu înseamnă că cineva, care tocmai şi-a cumpărat anvelope de iarnă, trebuie să le schimbe, la anul, cu altele cu etichetă. Prevederile nu se vor aplica la anvelopele pentru maşinile la primă înmatriculare, nici pentru cauciucurile deja cumpărate„, au declarat pentru gândul.info reprezentanţii unui producător de anvelope.

Mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide