ASIROM şi Titi Aur – parteneriat

ASIROM şi Titi Aur – parteneriat

Autor: Dan Vache acum 9 ani Știri

„În plus faţă de produsele care protejează efectiv
autovehiculele clienţilor, ne-am dorit, de asemenea, să le oferim
şi soluţii prin care să scadă riscul de a fi implicaţi într-un
astfel de incident. ASIROM acţionează pe toate cele trei direcţii
pentru creşterea siguranţei rutiere, vizând infrastructura
(recuperând daunele provocate de gropi, etc., obligă
administratorii drumurilor să respecte cerinţele minime de
securitate ale drumului), calitatea vehiculelor (prin oferirea de
discount-uri de 50% la asigurarea de accidente a conducătorului
auto şi a pasagerilor pentru automobilele clasificate cu 5 stele la
testul NCAP), iar acum stimulând şi îmbunătăţirea comportamentului
rutier”, a declarat Boris Schneider, Director General ASIROM.

Marele campion român de raliuri Titi Aur, care şi-a construit
cariera în jurul pasiunii extrem de puternice pentru automobilism,
derulează personal acest curs, menit să perfecţioneze îndemânarea
conducătorilor auto şi astfel să reducă riscul de accident, precum
şi să îmbunătăţească eficienţa exploatării vehiculului. Mai multe
detalii despre cursul de conducere defensivă se găsesc pe
www.titiaur.ro.

Datele oficiale disponibile la nivel de piaţă arată ca în anul
2009, nivelul despăgubirilor plătite pe CASCO a crescut cu 18% faţă
de 2008. ASIROM este compania de asigurări tradiţională a
românilor, oferindu-le acestora securitatea şi confortul de care au
nevoie. Peste 3,5 milioane de români au încredere în ASIROM. Din
2007, ASIROM este membră a Vienna Insurance Group.

Concernul cotat la bursă Vienna Insurance Group (VIG) are sediul
în Viena şi este unul dintre grupurile de asigurări de frunte din
CEE. În afara pieţei de bază din Austria, Vienna Insurance Group
este activ, prin participaţii la societăţi de asigurare şi
holdinguri de asigurare, în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehia,
Croaţia, Estonia, Georgia, Germania, Letonia, Lichtenstein,
Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia,
Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria. Grupul are sucursale şi în
Italia şi Slovenia.



Comentarii
Inchide