Asta-i România nemţească! Un Opel tunat genial [GALERIE FOTO]

Autor: Alexandru Banu 05 dec. 2016 Știri auto

Marius Cristian Dima. Şi Opel Astra G Bertone RBT. O maşină care arată cât trebuie de bine. De beton, ne scuzaţi. Nuuu, de Bertone voiam sa spunem. Pentru cine ştie şi cunoaşte, maşina asta e una şi aceeaşi cu bun simţul. E doza perfectă de intervenţie în design-ul original. Exact cât să vadă lumea maşina şi să spună „bă, ce bine arată Astra asta!”. Hai cu vorbele!

 

Când te-ai apucat de modificări, ce modificări i-ai făcut şi cât timp ţi-au luat?

Păi, maşina am luat-o în 2010, iar prima ei modificare au fost luminile în bord, deoarece îmi lipsea…”check engine-ul”, care ulterior am aflat că era smuls de acolo pentru a nu mai rămâne aprins şi de aici au urmat…bara faţă(iniţial Lumma, după care OPC OEM), faruri( intial angel eyes, sau..faruri de bmw cum mai zice lumea, ulterior Hella cu lupă oem), capota( badboy, după care am revenit la stock), grila OPC, parbriz heliomat, bara spate( custom made OPC, fibra, am fost primul..cel puţin din ţara care a făcut aşa ceva pe Bertone, nu ştiu şi dacă din EU, să mă laud puţin), eleron OPC oem, bandouri eliminate, 3 seturi de jante( Turbo oem, după care Penta Star oem iar acum Avid.1 Av-52, tot 18″), iar la interior, maşină iniţial a fost stock( la modu stock stock, doar AC) şi i-am pus trapă( da, am schimbat plafonu cu totu :)) ), clima, calculator de bord, 2 interioare( iniţial piele neagră, iar acum Linea Blu), pilot automat, volan turbo. A fost revopsita în 2012, altă nuanţă de negru( din paletarul celor de la BMW). La motor, nimic interesant, doar şerpi şi evacuare. La suspensie, am început cu o reglabilă, pe care ulterior am scurtat-o şi întărit-o de ţopăia toată maşina(îmi plăcea ce vedeam la japonezi), iar ulerior am cumpărat altă reglabilă pe care am pus suspensie Air Ride independentă de la AFS-Air Force Suspension şi pot să zic că se comportă exemplar, nu mă aşteptam…:))

Unde ai făcut-o, câţi oameni au lucrat la ea?

Iniţial, începând cu fibra( ca orice început de tuning) am lucrat cu TNT Tuning(un băiat excepţional, îl recomand tuturor), iar restul modificărilor la interior +  mecanică şi tot ce ţine de funcţionarea maşinii au fost făcute la Bertone Garage( Kuskru şi echipa), locul în care merg din 2010 de când am luat-o până în prezent, semi-fitment-ul( ăsta dacă se poate numi aşa că încă nu e ce trebuie:))) ) a fost făcut la Expert Wheels(Florin Tutu, „şefu la jante”:)) ), iar suspensia, bineînţeles, cum am mai spus, la AFS Air Force Suspension. 

 

Ai avut vreo problemă tehnică în timpul modificărilor? 

Nu, nu prea am avut probleme tehnice, deoarece am lucrat numai cu persoane care ştiau ce fac şi ştiam ce vreau să fac, documentându-mă înainte.. doar la bara spate, ne-am chinuit ceva să pice la linie.

 E ceva ce ţi-ai fi dorit să-i faci în plus şi nu ai reuşit?

Mult a fost, puţin mai e. În momentul de faţă, maşina este aproape full option, la interior doresc pe viitor să iau navigaţia originală a maşinii, iar la motor, bineînţeles, ori să o fac turbo, ori să pun motorul turbo şi să-l omologhez, dar mai e mult până acolo…ştii cum e, visele sunt gratis:))

 

E prima maşină pe care o modifici sau ai mai modificat altele în prealabil?

Da, este prima maşină, sper că a ieşit bine, eu unul sunt mulţumit

 

Cât costă maşină asta acum – preţul intial model stoc + modificări. 

Maşina a costat 4500 de euro în 2010 stock, iar acum, nu cred că aş lua nici măcar atât…ţinând cont că, în afară de suspensie şi jante, maşina arată ca una stock. Preţul modificărilor prefer să nu îl spun( cu toate că-l ştiu..omg), deoarece aş lăsa loc de interpretări…  

 

ASTRA G BERTONE BY CRISTI DIMA (GALERIE FOTO)

 

Mai sunt în Bucureşti maşini că ale tale sau poate chiar mai tari?

Fiecare maşină e diferită în felul ei( prin culoare, jante, body-kit, etc), iar în Bucureşti, da, mai sunt şi mă mândresc cu asta, este chiar maşina alături de care reprezint Bertone Garage, maşina lui Kuskru( cum îl ştiu unele persoane).

 

De ce pasiunea asta cu „stricatul” maşinilor? mulţi vă acuză că nu puteţi merge cu ele aşa joase şi că nu mai sunt funcţionale…

 

Păi, sincer, cred că fiecare dintre cei care împărtăşim aceeaşi pasiune am jucat în copilărie, faimoasele NFS-uri, şi, ne-am dorit cumva să avem o maşină ca acolo. Ei bine, nu am avut bani chiar de Skyline, rx7, aşa că m-am rezervat la ceva ce mi-am putut permite:) Da, întradevăr, s-a format un stereotip legat de maşinile joase, că..încurcă circulaţia, că aşa le stricăm, că suntem un pericol public, dar defapt, mulţi dintre noi, le facem mai sigure, mai funcţionale decât erau( şi aici mă refer la maşinile SH, care au totuşi nişte ani) şi avem mai multă grijă de ele decât dacă ar fi stock. Poţi merge liniştit şi cu maşini joase, lipite de asfalt, dacă îţi alegi drumul în prealabil şi ai grijă la denivelări/gropi să nu-i încurci şi pe ceilalţi participanţi la trafic( eu unu nu am încurcat până acum). În plus, e frumoasă senzaţia că la semafor să te uiţi în sus la celelalte maşini:))

 

  

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide