ATAC la BMW M3: Volvo S60 Polestar!

Autor: Adrian Mihălţianu 17 iun. 2012 Știri auto

Când spui BMW M ştii imediat la ce te referi, chiar dacă nu eşti neapărat un expert în maşini. Putere, control, nebunie la volan! Când spui Polestar, trebuie să ştii semnificativ mai multe despre maşini ca să ai măcar o tresărire. Iar suedezii de la Volvo ne pregătesc o astfel de tresărire, într-un video în care facem cunoştinţă cu ce ştiu să facă cei de la Polestar!

Volvo S60 Polestar şi-a făcut apariţia pe 16 iunie în cadrul curselor de pe Gothenburg City Arena, iar primele detalii ne arată că are sub capotă un T6 cu un turbocharger Garret, care îi urcă puterea la 508 CP şi 572 Nm şi îi permite să prindă suta în 3.9 secunde şi să atingă o viteză maximă de peste 300 km/h.

Volvo S60 Polestar are tractiune integrala si 508 CP

Ideea de bază la o astfel de maşină nu este să aibă doar foarte mulţi cai putere (la 508 CP este deja peste nivelul lui M3), ci şi o manevrabilitate ieşită din comun. În afara creşterii dramatice a puterii motorului, inginerii Polestar au adus şi alte modificări care să permită şoferului să controleze această putere: caroseria e mai coborîtă cu 30 de mm şi mai lată cu 20 de mm, ecartamentul faţă a crescut cu 20 de mm, iar cel spate cu 40 de mm, avem frâne Brembo cu discuri de 380 mm pe faţă, un şasiu întărit, diferenţial Haldex pentru tracţiune integrală, suspensii Öhlins, evacuare din inox şi roţi pe 19 inci. Transmisia este manuală, cu şase trepte.

In functie de reactia publicului, conceptul Volvo S60 Polestar poate ajunge in productia de serie redusa

Vorbim aşadar de o maşină mai uşoară, semnificativ mai puternică şi mai controlabilă decât versiunea de serie. Deocamdată este vorba de un singur exemplar, însă în funcţie de reacţia publicului, Volvo ia în considerare trecerea la o producţie de serie a unui concurent pentru M3 şi C63 AMG.

Cum vi se pare bestia suedeză?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide