Audi ar putea renunţa la motoarele V8

Autor: Marius Vișan 07 iul. 2016 Știri auto

 


Decizia VW Group de a se concentra pe producţia de motoare hibride şi electrice ar putea înseamna că proaspăta familie de propulsoare V8 de la Audi este, probabil, ultima care iese de pe poarta companiei din Ingolstadt, scrie Carscoops.com.

Planul de management propus de Audi vizează ca producţia totală de vehicule electrice să crească cu 25% şi 35% până în 2025, aceste decizii nemailăsând loc pentru dezvoltarea unui nou motor V8.

„Ar fi foarte dificil de justificat investiţiile uriaşe într-un nou V8 din cauza costurilor de dezvoltare ale trenurilor de rulare electrice şi a pachetelor de baterii”, a declarat un oficial de la Audi.

Primul motor al noii familii V8 tocmai a debutat sub capota lui SQ7 sub forma unui propulsor diesel. Dispunând de un motor avansat diesel V8 de 4.0 litri, modelul SQ7 ajunge de la zero la 100 de km/oră în doar 4.8 secunde, cu doar o zecime de secundă în spatele rivalului Range Rover Sport SVR. SQ7 vine dotat cu trei turbine, două sunt elementele obişnuite, dar a treia din ele este acţionată electric, aceasta fiind o premieră mondială pentru cei de la Audi.

Noul V8 va alimenta, de asemenea şi noul Porsche Panamera, Porsche Cayenne, Bentley Continental şi Bentley Bentayga, disponibile atât pe benzină, cât şi pe motorină.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide