Audi Q7 va fi prezentat public (în sfârşit!) în ianuarie 2015, la Detroit

Autor: Andrei Ştirbu 09 oct. 2014 Știri auto

Într-una dintre discuţiile purtate în „seara Volkswagen” dinaintea salonului auto de la Paris, cei de la Indian Autos Blog l-au întrebat pe Dr. Ulrich Hackenberg – membru al consiliului director Audi şi şef al Departamentului de Dezvoltare Tehnică – despre planurile producătorului cu Audi Q7. Acesta a răspuns „Dacă veţi merge la Detroit, îl veţi vedea.” 

Una dintre posibilele forme, imaginate aici de Josh Byrnes (via)

Desigur, nu au fost împărtăşite prea multe informaţii, însă ne bucurăm că, în sfârşit, Audi se pregăteşte să readucă în atenţia publicului unul dintre bestsellerii săi. Q7 va fi construit pe platforma MLB şi, mulţumită structurii din aluminiu şi oţel, va fi mai uşor cu până la 350 de kilograme faţă de modelul generaţiei anterioare. 

Va avea, ca şi generaţia anterioară, până la şapte locuri, însă va adopta un design care să nu-i scoată în evidenţă masivitatea. Va avea peste cinci metri lungime şi va îngreuna, probabil, viaţa lui Mercedes-Benz GL, lui BMW X5 şi noului Volvo XC90. 

Sursa: Indian Autos Blog via Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide