Audi The Next Big Thing – mini serial

Autor: Cosmin Iordache acum 10 ani Știri
Audi The Next Big Thing – mini serial

Audi încearcă o promovare un pic diferită a noului Audi A1 în
rândul publicului tânăr, în loc de spoturile comerciale
tradiţionale filmând un mini serial de acţiune. În rolurile
principale, pe lângă citadina germană, se află Justin Timberlake şi
Dania Ramirez. Campania se va întinde pe durata a şase
episoade:

  • În primul episod Audi
    construieşte suspansul şi aparenta banală existenţă a personajului
    John Frank – interpretat de Timberlake – este zdruncinată de
    apariţia unui străine misterioase şi a unor agresori. Salvarea vine
    din partea citadinei Audi A1.
  • În cel de-al doilea episod vedem ceva mai multă acţiune, cu o
    urmărire de mare viteză tipic americană. Acest filmuleţ ar trebui
    să evidenţieze agilitate, şi o face, dar nu ar fi nici foarte greu
    în antiteză cu greoiul Crown Victoria al „băieţilor răi”.
  • În episodul al treilea acţiunea nu se mai învârte în jurul
    calităţilor dinamice ale lui Audi A1, ci citadina nemţească este pe
    punctul de a fi furată de un personaj sinistru. Oare ce vrea să ne
    spună cu asta Audi..
  • În episodul cu numărul patru Audi A1 îşi arată abilităţile de a
    se strecura, îşi demonstrează agilitatea prin parcări, dar în final
    este trasă pe dreapta de Poliţie.
  • Scăpaţi printr-o manevră îndrăzneaţă din mâna oamenilor legii,
    cei doi eroi ajung la destinaţie, dar se pare că li s-a înscenat o
    cursă şi Toni este împuşcată. Oare cum se va termina acest serial
    şi care va fi mesajul final despre Audi A1?
  • Finalul mini serialului „Audi The next big thing” este la fel
    de puţin evident ca şi întreaga serie, aflând până la urmă că este
    de fapt vorba de un pariu secret pus pe seama eroului principal. Ne
    aşteptam la ceva mai relevant despre Audi A1, dar se pare că actul
    final l-a avut în prim plan tot pe Justin Timberalke, nicicum
    maşina.


Comentarii
Inchide