Autocar: Dacia nu plănuieşte un SUV mai mare decât Duster

Autor: Marius Vișan 20 nov. 2018 Știri auto
Autocar: Dacia nu plănuieşte un SUV mai mare decât Duster

Site-ul britanic Autocar a publicat câteva zvonuri din industria auto din Europa. Printre acestea se află şi o ştire legată de marca de la Mioveni. Conform unui oficial Dacia UK şi Irlanda, Louise O’Sullivan, în prezent Dacia nu are planuri de a produce un SUV mai mare decât Duster. Pretul ridicat al SUV-urilor de mari dimensiuni nu se va potrivi cu targetul Dacia, a spus O’Sullivan. În aceste condiţii zvonurile lansării unui model Grand Duster sunt infirmate. De asemenea, şi ideea unui Duster cu şapte locuri este pusă sub semnul întrebării. 

Dacia, fiind o marcă „de buget”, are o politică de preţuri mai accesibile, iar un model peste Duster ar însemna un preţ mai crescut, ceea ce ar putea să îi descurajeze pe potenţialii clienţi, şi i-ar determina să se îndrepte spre alte mărci concurente. În acest moment cel mai accesibil Duster costă 14.650 de euro, iar cel mai scump 18.950 euro. 

Cea mai recentă actualizare pe care Renault a aplicat-o pe modelul Duster s-a făcut în octombrie anul acesta, şi anume extinderea gamei motorizărilor cu noul propulsor de 1,3 litri TCe disponibil în două versiuni de putere, de 130 CP şi 150 CP. Acestea sunt cele mai puternice propulsoare disponibile până acum în gama Dacia. 

Louise O’Sullivan s-a alăturat mai întâi Groupe Renault UK în 1995, apoi ea a trecut prin mai multe departamente ca Analiza Pieţei, Marketingul Produselor, Vânzări şi Flote. Printre multe altele, Louise a avut responsabilitatea pentru gama de autovehicule Renault de la mijlocul anilor 2000. În octombrie 2016 a devenit şeful mărcii Dacia pentru Marea Britanie, Irlanda, Malta şi Cipru. În prezent, ea este responsabilă pentru rentabilitatea mărcii Dacia, volumul vânzărilor, cota de piaţă, imagine, gama de produse, preţul şi partea de strategie.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide