Avantajele şi dezavantajele motoarelor diesel şi benzină. E mai scumpă sau mai ieftină ca întreţinere maşina pe motorină?

Autor: Alexandru Banu 22 iul. 2017 Știri auto
Avantajele şi dezavantajele motoarelor diesel şi benzină. E mai scumpă sau mai ieftină ca întreţinere maşina pe motorină?
Băieţii de la Car Throttle au zis că trebuie să ne explice tuturor o dată pentru totdeauna absolut toate avantajele, dezavantajele, interferenţele şi diferenţele motoarelor diesel şi benzină. Deşi ciclurile sunt asemănătoare şi diferenţa o face o simplă scânteie, există mai mult lucruri care le dosebesc şi de la care pleacă diferenţe importante la finalul drumului. Până la urmă, fiecare e cu avantajul lui, chiar dacă, din acest film explicativ, eşti tentat să înclini spre diesel. Asta până apare Greenpeace-ul şi te trimite înapoi la benzină, desigur. 
 
O luăm uşor. Motoarele folosesc acelaşi ciclu de 4 timpi. Totul începe cu admisia (1) când pistonul coboară, trage aer în cilindru prin valva de admisie, în timp ce benzina ajunge în camera de ardere (cilindru) prin injector. A doua etapă este compresia, unde se închide valva de admisie, iar pistonul se ridică înapoi în cilindru ca să comprime amestecul de benzină şi aer. Al treilea pas e scânteia, când amestecul se aprinde şi împinge din nou în jos cilindrul. Ultima fază (4) e evacuarea gazelor din cilindru prin urcarea pistonului care împinge gazele prin valva de eşapament.
 
Motorul diesel diferă de cel pe beniznă prin felul în care se aprinde amestecul de combustibil cu aer. Întâi, trebuie să ştim la ce temperatură se aprinde amestecul fără scânteie (cazul diesel). Compresia şi temperatura sunt direct proporţionale. Din acest motiv, motoarele diesel au rate de compresii mai mari decât cele cu benzină. Rata de compresie e fracţia dintre maximumul volumului din cilindru (atunci când pistonul e jos) şi minimumul volumului de amestec din cilindru (întotdeauna 1, atunci când pistonul e sus). De exemplu, un VW Golf TSI (benzină) are rata de compresie 9.6:1, în timp ce acelaşi mode diesel are 16.2:1 rată de compresie.
 
Marea diferenţă dintre maşinile cu benzină şi cele diesel este frâna de motor. La o maşină pe benzină, frâna de motor se întâmplă atunci când iei piciorul de pe acceleraţie. La un motor diesel, frâna de motor se întâmplă chiar în timpul compresiei, când valva de evacuare e deschisă pentru a lăsa surplusul de aer comprimat să iasă. Ăsta e şi motivul pentru care frâna de motor e atât de zgomotoasă la un diesel, pentru că auzi aerul evacuat.
 
Acum, motoarele diesel sunt mai eficiente mult datorită combustibilului. Motorina are un lanţ mai mare de hidrocarburi în structura atomică. Adică produce mai multă energie decât benzina (15% mai multă). 
 
Motoarele diesel mai au un câştig şi anume temperatura caldă din urma compresiei. Totodată, rata de compresie mare şi turbina înseamnă mai mult cuplu la turaţii joase, iar asta se traduce într-un consum mai mic pentru omment cinetic mai mare. 
 
Acum, aşa cum spun şi cei de la Car Throttle în video, alegerea e strict a voastră. 
 
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide