Avem un nou sistem de comentarii pe ProMotor.ro! Cum funcţionează şi care sunt regulile

Da, ştim, am intrat şi noi în secolul al XXI-lea. În sfârşit. Dar ştii cum se spune: mai bine mai târziu decât niciodată.

Avem un nou sistem de comentarii pe ProMotor.ro! Cum funcţionează şi care sunt regulile Avem un nou sistem de comentarii pe ProMotor.ro! Cum funcţionează şi care sunt regulile

A venit timpul să ne luăm rămas bun de la un prieten vechi: sistemul de comentarii pe care ai învăţat să-l înţelegi şi să-l iubeşti (sau să-l urăşti). După mulţi ani (prea mulţi, chiar) în care şi-a făcut datoria cu stoicism, a trebuit să-l scoatem la pensie şi să-l înlocuim cu o soluţie nouă, modernă, care se potriveşte mult mai bine cu ideea noastră de comunitate.

Probabil ai observat deja că am mers pe mâna sistemului Disqus, care e prezent pe foarte multe site-uri. Noi credem că e cea mai bună alegere şi sperăm că o să te înţelegi bine cu el.

Partea proastă a acestei schimbări este că toate comentariile vechi au dispărut. Nu e o situaţie ideală, dar nu prea avem ce să facem acum - încercăm să găsim o soluţie ca să le preluăm, însă şansele sunt destul de mici.

Trebuie să ştii că avem doar două reguli. Prima este că de acum înainte vei putea comenta pe ProMotor.ro doar dacă ai cont de Disqus. Cu alte cuvinte, nu mai sunt permise comentariile anonime. În felul acesta, comunitatea o să fie formată doar din oameni care pot fi recunoscuţi după nume sau pseudonim şi, totodată, o să ne fie nouă mai uşor când moderăm comentariile.

Dacă ai deja cont de Disqus, poţi să le loghezi şi să îţi spui părerea imediat. Dacă nu ai cont, poţi să îţi faci unul pe loc - fie îţi treci datele (nume, adresă de email şi parolă), fie foloseşti contul de Facebook, Twitter sau Google+.

A doua regulă este că nu permitem comentariile care conţin jigniri sau reclame. Dacă întreci măsura, o să ştergem cât de repede comentariul şi o să te trecem pe lista neagră ca să nu îţi mai poţi folosi contul la noi pe site. Nu suntem perfecţi, bineînţeles, dar preferăm să ni se spună asta pe un ton civilizat, cu argumente.

Asta e tot.

P.S. Deocamdată suntem încă în faza de teste, aşa că o să mai apară probleme. Pe unele le-am identificat deja şi lucrăm să le reparăm, dar s-ar putea să ne scape ceva, aşa că te rugăm să ne semnalezi orice ciudăţenie în secţiunea de comentarii a acestui articol.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.