Avertizare meteo de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru aproape toată ţara – HARTA ANM

Autor: ProMotor 17 iun. 2019 Știri auto

Administraţia Naţională de Meteorologie a lansat o informare meteo şi două avertizări de tip Cod Galben. 

Astfel, în intervalul 17 iunie, ora 10, şi 19 iunie, ora 23, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Îndeosebi luni (17 iunie), disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Pentru perioada 17 iunie, ora 12 – 17 iunie, ora 23, ANM a lansat o avertizare Cod Galben valabilă pe mare parte a teritoriului ţării. În intervalul vizat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Pentru perioada 17 iunie, ora 23 – 18 iunie, ora 10, ANM a lansat o avertizare Cod Galben valabilă pentru Moldova, nordul şi vestul Munteniei precum şi în Oltenia.

În intervalul de mai sus, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Se vor manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide