Betonul reciclat – costuri mai mici cu 20% pentu autostrăzi

Betonul reciclat – costuri mai mici cu 20% pentu autostrăzi

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Știri

Nu mai este un secret pentru nimeni că, în România, este
extrem de scump (şi de profitabil pentru cine trebuie) să


construieşti autostrăzi
sau să
recondiţionezi drumuri
. Dar acum nu vrem să stârnim o
polemică pe acest subiect, ci să ne uităm în curtea altora, care
gândesc eficient şi fac adevărate cercetări în acest sens.

Mai exact, cercetătorii de la
Universitatea Purdue
, din Indiana, SUA, lucrează la un proces
de reciclare a betonului şi asfaltului
utilizat la
autostrăzi şi drumuri naţionale. Şi nu doar aşa, de capul lor, ci
chiar cu fonduri şi sprijin al departamentului de transport al
statului Indiana.

Conform cercetătorilor, folosirea betonului reciclat ar
putea duce la costuri cu până la 20% mai scăzute decât în cazul
utilizării calcarului ca materie primă
. Pe lângă acest
lucru, mai intră în discuţie şi considerente ecologice, deoarece
dislocările de calcar afectează pe termen lung bioclimatul din
acele zone. Reciclarea betonului ar însemna şi diminuarea
deşeurilor, precum şi renunţarea la transportul acestora, care
devine din ce în ce mai costisitor.

Betonul reciclat ar urma să devină un material de bază
în amestecul de ciment, apă şi nisip,
folosit la
construcţia drumurilor. Cercetătorii încearcă să descopere o reţetă
optimă, care să asigure durabilitatea şi securitatea impuse de
standardele actuale pentru şosele şi autostrăzi, iar statul Indiana
are deja în plan folosirea acestei tehnologii pentru
recondiţionarea unei autostrăzi.

Cel mai târziu la finalul lui 2012, americanii vor prezenta
congresului american un raport complet privind viabilitatea
reciclării betonului şi asfaltului
, în funcţie de acesta
fiind posibil ca programul să devină unul de importanţă naţională,
nu doar locală.

CREDEŢI CĂ RECICLAREA BETONULUI ESTE O
SOLUŢIE DE VIITOR?



Comentarii
Inchide