Black Friday 2013, acum şi pentru maşini

Black Friday 2013, acum şi pentru maşini

Autor: Iulian Dnistran acum 6 ani Știri

În 2013, promoţiile de Black Friday din România au ajuns să fie aplicate şi pentru maşini noi. Astăzi, site-ul emag.ro are o secţiune specială dedicată autoturismelor noi vândute cu reduceri substanţiale pentru evenimentul care se numeşte Vinerea Neagră.

De exemplu, noua Dacia Duster facelift, în echipare Laureate cu motor diesel 1.5 dCi şi tracţiune integrală, se vinde cu o reducere de 1.300 de euro din preţul original de 17.600 de euro. Dacă aveţi şi un tichet Rabla la îndemână, preţul final ajunge la 14.811 euro.

Noua Dacia Logan se află şi ea în febra reducerilor de Vinerea Neagră. Mai exact, un Logan cu motor pe benzină de 1,2 litri cu 75 CP se află la vânzare în această perioadă cu preţul de 7.300 de euro, respectiv 7.999 de euro. Altfel spus, reducerea aplicată preţului original este de 1.800 de euro.

Una dintre cele mai mari reduceri de preţ a fost aplicată compactei Ford Focus, care de la 16.635 de euro a ajuns la doar 10.999 de euro. În momentul scrierii acestui text, stocul era deja epuizat pentru acest model.

De asemenea, SUV-ul compact Mitsubishi ASX are parte de o reducere de 4.030 de euro din preţul iniţial de 28.029 de euro, ajungând acum la 23.999 de euro.

Noul Mercedes-Benz E-Class are şi el parte de reduceri substanţiale, de până la 12.500 de euro.

În oferta de Black Friday a celor de la Emag se mai află şi modele Hyundai, care au primit reduceri cuprinse între 403 şi 863 de euro.

Participarea la aceste promoţii presupune plata unui avans de 1.000 de lei cu cardul online. Plata integrală trebuie să se facă într-un termen cuprins între şapte şi 30 de zile, în funcţie de condiţiile impuse de importatori.



Comentarii
Inchide