BMW a descoperit o reţea de hoţi de piese BMW!

Autor: Oraan Mărculescu 30 nov. 2010 Știri auto
BMW a descoperit o reţea de hoţi de piese BMW!

Chiar dacă pare incredibil, este cât se poate de adevărat:
o comisie internă BMW a descoperit o reţea de hoţi, care
furau piese BMW
. Până acum, s-a ajuns la o daună totală de
3 milioane de euro!

Unde s-a întâmplat acest lucru? Chiar în uzina din
Munchen a constructorului bavarez
. Mai grav este faptul că
aceste furturi au loc de ani de zile, nu doar de câteva luni sau
săptămâni.

Reţeaua era formată din 18 hoţi, doi dintre ei fiind
muncitori în uzina BMW, iar altul lucrând ca un
colaborator
. Modul de operare era destul de simplu: linia
de montaj era oprită pentru un fals control de calitate, cu această
ocazie fiind sustrase diverse componente, de la chei şi capace de
roţi până la scaune.

De fapt, banii cei mai mulţi proveneau din
comercializarea scaunelor BMW
, în special pe internet. Se
pare că reţeaua de hoţi avea deschise mai multe conturi în
străinătate, cel mai important într-o bancă din Turcia.

Investigatorii interni BMW estimează că daunele se ridică la
circa 3 milioane de euro şi au lăsat restul procedurilor pe seama
poliţiei din Munchen. Atât oficialii, cât şi organele de poliţie
s-au arătat extrem de surprinşi de aceste acte, fabrica BMW
din Munchen fiind considerată foarte sigură
.

Investigaţia continuă, iar poliţiştii cred că această reţea de
hoţi de piese BMW nu este singulară. Probabil urmează zile grele
pentru cei 31.000 de angajaţi BMW din Munchen, care vor fi
verificaţi în următoarea perioadă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide