BMW dezvoltă faruri mai cool decât cele cu LED: faruri cu laser

BMW dezvoltă faruri mai cool decât cele cu LED: faruri cu laser

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Știri

După ce, pe noul BMW Seria 6, a apărut opţiunea farurilor „full-LED” şi după prezentarea unor sisteme inovative precum „Anti-dazzle High-Beam Assistant” (pentru protecţia ochilor pasagerilor din maşinile care vin din sens opus) sau „Dynamic Light Spot” (care iluminează pietonii de pe marginea carosabilului), inginerii BMW anunţă dezvoltarea unor noi tipuri de faruri, care vor utiliza tehnologia laser.

Trecând peste glume de genul „laser, frate, îi tai pe toţi, ca James Bond!”, coborând în realitatea tehnologică trebuie remarcat faptul că iluminarea bazată pe tehnologia laser presupune modificări foarte mari faţă de tehnologia actuală de producere a luminii normale.

Deoarece lumina laserului este monocromatică şi undele au atât aceeaşi lungime, cât şi o diferenţă de fază constantă, se pot obţine raze aproape paralele, ceea ce înseamnă o iluminare mult mai eficientă decât a farurilor cu LED-uri (care, la rândul lor, sunt mult mai eficient decât farurile cu Xenon, de pildă).

În plus, consumul de energie al unor faruri cu tehnologie laser se estimează că este sub jumătate din cel al farurilor cu LED-uri, prin urmare acest lucru ar contribui la scăderea consumului de carburant sau la creşterea autonomiei maşinilor electrice (consumul de curent electric fiind mult redus).

Din punct de vedere constructiv, diodele de laser au o lungime de numai 10 microni, fiind de 100 de ori mai mici decât cele mai avansate diode cu LED – ceea ce înseamnă o abordare radical diferită a plasării surselor de iluminare la o maşină, ceea ce va influenţa şi designul auto.

Chiar dacă pare că vorbim de lucruri deocamdată SF, primul model care va aduce în producţia de serie această nouă tehnologie, a farurilor cu laser, va fi BMW i8, o dată cu acesta inginerii bavarezi urmând să prezinte şi alte sisteme de siguranţă şi asistenţă inovative.



Comentarii
Inchide