BMW Seria 2 Gran Tourer vrea să mănânce toate bagajele tale

BMW a lansat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2015 un monovolum getbeget, cu şapte locuri şi toate cele. Eu am fost acolo şi l-am văzut, iar acum îţi spun şi ţie cum a fost.

BMW Seria 2 Gran Tourer vrea să mănânce toate bagajele tale BMW Seria 2 Gran Tourer vrea să mănânce toate bagajele tale

Standul BMW de la Salonul Auto Geneva 2015 a avut două mari noutăţi: noul Seria 2 Gran Tourer şi Seria 1 facelift. Eu mi-am îndreptat atenţia către marele Seria 2 GT, fiindcă sunt un pic ciudat şi îmi plac maşinile care par dubioase la prima vedere (în stand mai erau şi X5 M şi X6 M, printre altele, dar nu m-am apropiat prea mult de ele).

Şi, sincer să fiu, nu arată chiar aşa de rău cum pare în poze. Faţa e aceeaşi ca la Seria 2 Active Tourer (pe care l-am condus şi mi-a plăcut mult), în vreme ce spatele e puţin mai lung şi mai înalt, dar nu deranjează foarte mult privirea (decât dacă speri în adâncul sufletului tău că BMW ar trebui să construiască doar maşini cu tracţiune spate).

Aceeaşi poveste continuă şi în interior, unde totul e la fel ca la Seria 2 AT, doar că mai mare. Are şapte locuri, situate în configuraţie 2+3+2, dar cele din spate, situate în portbagaj, sunt potrivite doar pentru copii. În schimb, pe bancheta din spate este loc berechet pentru oricine, însă nu ar trebui să fie o surpriză prea mare, având în vedere că fratele său mai mic impresiona deja în această privinţă.

Are şi un pic de portbagaj când al treilea rând de scaune e ascuns

La fel ca la oricare BMW lansat în ultimii 2-3 ani, calitatea materialelor este excelentă, cu plastice moi cam peste tot şi cu piele pe scaune, bord şi feţele uşilor (dacă vrei, bineînţeles).

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.