BMW Seria 7 lansat la Moscova

Autor: Cosmin Iordache 10 iul. 2008 Știri auto

BMW lansareClepsidra din Piaţa Roşie a atras atenţia încă de la 6 iulie 2008. În jumătatea superioară a structurii din sticlă şi oţel se află noul BMW Seria 7 – iniţial, automobilul a fost ascuns după peste 180.000 de mingi argintii, strălucitoare. Acestea au coborât treptat în partea inferioară, ceea ce a făcut ca noul BMW Seria 7 să fie dezvăluit ca punct central al evenimentului de marţi seară,

Această nouă generaţie a gamei BMW Seria 7 continuă povestea de succes care a început în urmă cu peste 30 de ani”, a declarat Jan-Christiaan Koenders, director de comunicare al mărcii BMW şi marketing pentru BMW Group. ”Promisiunea că ne vom îmbunătăţi realizările este una din cele mai importante valori ale mărcii noastre. BMW Seria 7 exemplifică cel mai bine acest concept”, spune Koenders ca o explicare a ideii ce a stat în spatele motto-ului evenimentului ”Never stand still”

"Piaţa rusească joacă un rol important, în permanentă creştere, pentru noi. Prezentarea de azi reflectă încrederea pe care BMW Group o are în potenţialul ţării.” explică oficialii motivul pentru care au ales Moscova ca loc de ceremonii. Producătorul de automobile din München a fost reprezentat în cea mai mare ţară din lume (ca suprafaţă) încă din 1992 şi are propriul birou local încă din 1999.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide