Boardul Nissan a votat destituirea lui Carlos Ghosn de la conducerea companiei

Autor: Dorin Oancea 22 nov. 2018 Știri auto
Boardul Nissan a votat destituirea lui Carlos Ghosn de la conducerea companiei

Boardul producătorului auto japonez Nissan a votat destituirea lui Carlos Ghosn din funcţia de preşedinte al companiei, după arestarea acestuia, în Japonia, acuzat de încălcarea legislaţiei financiare, informează BBC. 

Carlos Ghosn, care era şi CEO şi preşedinte al Renault, precum şi preşedinte al Mitsubishi Motors şi care conducea şi o alianţă a celor trei companii auto, a fost arestat luni în Japonia, procurorii anunţând că şi-a subevaluat veniturile obţinute din administrarea Nissan cu 44 de milioane de dolari, în ultimii cinci ani. Ghosn este apreciat pentru faptul a redresat Nissan, aflat la un moment dat în pragul falimentului.

Renault l-a numit miercuri, temporar, pe Thierry Bollore, director de operaţiuni, la conducerea companiei, în locul lui Carlos Ghosn, aflat în „incapacitate temporară” de a-şi exercita funcţiile. Boardul a precizat că Ghosn îşi menţine funcţiile în companie, dar Bollore va conduce compania cu acelaşi puteri şi drepturi ca Ghosn.

Ghosn, născut în Brazilia, din părinţi libanezi şi francezi, şi-a început cariera la Michelin în Franţa, trecând la Renault. S-a alăturat companiei Nissan în 1999, după ce Renault a cumpărat un pachet de control şi a devenit CEO al companiei în 2001.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide