BoaterHome: proiectul din anii ’80 care a îmbinat o rulotă cu o barcă

Autor: Iulian Dnistran 04 dec. 2012 Știri auto

Anii ’80 au reprezentat o perioadă plină cu schimbări. Madona şi Michael Jackson cunoşteau un succes răsunător cu melodiile „Like a virgin” şi „Thriller”. În 1989, Zidul Berlinului cădea, iar Nicolae Ceauşescu era îndepărtat de la putere. Pe continentul nord-american, se luau decizii importante, precum bombardarea Libiei de către Statele Unite ale Americii, în 1986.

O decizie mai puţin importantă, dar suficient de ciudată, luată în anii ’80 pe continentul nord-american a fost crearea unei rulote cu o barcă încorporată. Denumită „BoaterHome”, creaţia are la bază o dubiţă Ford Econoline, care a fost împerecheată cu o remorcă şi cu o barcă.

Astfel, promisiunea unei rulote perfecte, care poate fi folosită pe orice tip de suprafaţă, a fost îndeplinită. Oarecum. Spun oarecum pentru că lungimea totală a vehiculului este de 13 metri, ceea ce înseamnă că o întoarcere obişnuită, care cu o maşină normală se face în trei mişcări, ar avea nevoie de foarte multe manevre şi foarte multă răbdare din partea şoferului.

Detaliile exacte despre BoaterHome nu prea sunt de găsit. Unii spun că a fost construită în 21 de exemplare, alţii spun că au fost produse 27. De asemenea, într-un anunţ de vânzare a unei astfel de rulote, proprietarul scria că barca are un motor V8 Chevrolet Marine de 4,3 litri şi că maşina are tracţiune pe puntea din faţă, dar anunţul respectiv nu mai e de găsit nicăieri.

Se pare că preţurile pentru o rulotă BoaterHome la mâna a doua se învârt undeva între 20.000 şi 25.000 de dolari americani, însă un proprietar a cerut şi 50.000 de dolari pentru exemplarul său.

Ce ştim cu siguranţă este că barca de 8,5 metri poate fi desprinsă de maşină şi poate fi folosită ca o… barcă.

Deşi conceptul de rulotă cu barcă încorporată a fost construit în mai puţin de 30 de exemplare în anii ’80, o companie canadiană, denumită „Highwave Boatorhome 2000 Inc.”, a încercat să resusciteze conceptul de rulotă bună la toate. Canadienii şi-au bazat creaţia lor pe un Ford F750 Super-Duty cu motor diesel Caterpillar de 7,5 litri care dezvoltă 250 CP.

Pe site-ul producătorului Highwave Boatorhome există chiar şi o mărturie a lui Larry Hagman, actorul din serialul Dallas care a murit în luna noiembrie 2012. El spune despre Boatorhome că este „calea potrivită în noul mileniu pentru toţi cei care se bucură cu adevărat de natură”. Pentru a da autenticitate vorbelor lui Larry Hagman, lângă mărturia sa stă o fotografie cu autograful actorului.

Oricare ar fi adevărul, e clar că astfel de vehicule există, iar imaginile din galeria foto şi clipurile video de mai jos sunt dovezile care atestă existenţa lor.

Video:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide