BREAKING. Chevrolet se va retrage de pe piaţa europeană până în 2015

Într-un anunţ oficial, General Motors anunţă că, pe fondul problemelor pe care Chevrolet le are în Europa, dar şi din cauza acutizării concurenţei interne cu Opel, compania americană a decis să nu mai vândă maşinile Chevrolet în Europa, după 2015.

BREAKING. Chevrolet se va retrage de pe piaţa europeană până în 2015 BREAKING. Chevrolet se va retrage de pe piaţa europeană până în 2015

În cadrul strategiei pe următorii ani, cei de la General Motors au decis ca, pe plan european, să se focuseze pe bandul Opel (respectiv Vauxhall, pe piaţa britanică) şi să renunţe la Chevrolet, marca americană urmând a activa pe alte pieţe internaţionale unde are succes.

Chevrolet, al patrulea nume în ierarhia mondială auto, va rămâne de bază în Rusia, de exemplu, unde diferenţierea faţă de Opel este mult mai clară, iar vânzările Chevrolet au o dinamică mult mai bună decât în Europa vestică şi centrală.

În acelaşi timp, General Motors speră să-şi eficientizeze costurile, ceea ce va însemna şi o creştere a profiturilor, retragerea Chevrolet de pe pieţe europene şi restructurarea dealerilor fiind estimată a genera economii de până la un miliard USD la jumătatea lui 2014.

Chevrolet România anunţă că decizia GM este de a continua să ofere toate serviciile post-vânzare către clienţii români, astfel încât clienţii din România să nu aibă de suferit. Serviciile de garanţie, piesele de schimb originale şi servisarea vor continua, inclusiv pentru maşinile cumpărate până la finalul lui 2015.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.