Camera Deputaţilor cumpără 15 autoturisme de teren. Despre ce este vorba?

Autor: Cristian Agatie 30 sept. 2019 Știri auto
Camera Deputaţilor cumpără 15 autoturisme de teren. Despre ce este vorba?

Camera Deputaţilor vrea să cumpere, prin licitaţie deschisă, 15 autoturisme cu tracţiune integrală, suma maximă pentru achiziţie fiind de 1.136.974 lei, echivalentul a circa 240.000 de euro, potrivit unui anunţ publicat în SEAP, informează MEDIAFAX. Parcul auto al Camerei are în prezent 104 autovehicule, cumpărate în anii 2005, 2013 şi 2016.

Camera Deputaţilor urmează să achiziţioneze 15 autoturisme cu tracţiune integrală pentru înnoirea parcului auto. Secretariatul Camerei Deputaţilor specifică în fişa de sarcini că autoturismele ce urmează să fie cumpărate trebuie să fie fabricate în 2019. Criteriile de câştigare a licitaţiei sunt preţul cel mai mic şi întinderea reţelei de service, inclusiv în ţară.

„În structura parcului auto sunt cuprinse 62 autoturisme Dacia Logan achiziţionate în anul 2005, 50 de autoturisme Dacia Duster achiziţionate în anul 2013 şi două autoutilitare Dacia Dokker achiziţionate în anul 2016. Având în vedere vechimea autoturismelor Dacia Logan şi uzura normală a acestora, unele din autoturisme au fost retrase din circulaţie. Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime şi pentru a satisface nivelului cerinţelor instituţiei este necesară întinerirea parcului şi achiziţionarea de autoturisme noi”, prevede caietul de sarcini din anunţul în SEAP.

Autoturismele noi vor ajuta la desfăşurarea activităţii Camerei Deputaţilor în condiţii optime şi „satisface cerinţele instituţiei”, completează sursa citată. Având în vedere bugetul alocat pentru această achiziţie şi numărul maşinilor necesare, preţul maxim al unei maşini este de 16.000 de euro fără TVA, sau 19.040 euro cu TVA inclusă. În acest orizont de preţ, Dacia Duster este un candidat ideal, având un preţ pentru varianta cu tracţiune integrală care porneşte de la 14.120 de euro fără TVA. Practic, deputaţii ar putea beneficia de un Duster cu un nivel bogat de dotare care să se încadreze în bugetul alocat.

„Autovehiculele, fiind de generaţie nouă, contribuie la reducerea costurilor de mentenanţă, a consumurilor de carburant, precum şi la creşterea siguranţei rutiere”, mai notează secretariatul Camerei Deputaţilor în caietul de sarcini.

Anunţul de participare la licitaţie a fost postat pe 25 septembrie, iar data limită pentru depunerea intenţiilor de participare la licitaţie este 21 octombrie. Contractul de achiziţie pentru cele 15 autoturisme va fi încheiat pe o perioadă de doi ani, fără posibilitate de reînnoire, conchide sursa menţionată.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide