Carlos Ghosn - preşedinte ACEA în 2009

Începând cu 1 ianuarie 2009, noul preşedinte al ACEA (Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile) va fi nimeni altul decât Carlos Ghosn. Omul potrivit în situaţia potrivită?

Carlos Ghosn - preşedinte ACEA în 2009 Carlos Ghosn - preşedinte ACEA în 2009

Şeful superm al Renault-Nissan (şi, implicit, şi al Dacia) va fi în 2009 preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni Auto, ceea ce nu ştim dacă trebuie să ne inspire încredere sau teamă.

Pe de o parte, Ghosn este recunoscut ca un chirurg neînduplecat când vine vorba de eficientizare - ceea ce ar putea însemna decizii care să ducă la închideri de fabrici şi uzine şi disponibilizări masive. Pe de altă parte, este cunoscut ca un manager cu viziune şi este considerat de analiştii din domeniul auto cel mai potrivit pentru şefia acestei asociaţii în perioada actuală şi viitoare de criză mondială.

Carlos Ghosn şi-a declarat intenţia de a accelera dialogurile cu instituţiile UE şi guvernele ţărilor comunitare, precum şi de a găsi soluţii cât mai rapide pentru normalizarea pieţei de credit, pentru a găsi un real suport financiar pentru investiţii strategice şi pentru a stabili planuri concrete de suport a industriei regionale auto, din fiecare ţară.

Rămâne de văzut dacă ieşirea din criză nu va deveni prioritară faţă de planurile de reducere a emisiilor de CO2, principala direcţie de până acum a ACEA.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.