Câte maşini produce zilnic Tesla

Autor: Visan Marian 02 iul. 2018 Știri auto
Câte maşini produce zilnic Tesla

Tesla nu produce suficiente maşini Model 3 pe schimbul de lucru pentru a-şi putea atinge ţinta iniţială de 5.000 de vehicule pe săptămâna, pe care directorul executiv Elon Musk a declarat că o va realiza până la finalul lunii, au precizat vineri surse din interiorul fabricii pentru Reuters.

Potrivit surselor, compania a reuşit să asambleze şi să vopsească miercuri, în primul din cele două schimburi de 12 ore, 210 maşini Model 3, iar în una dintre cele două schimburi de luni, compania a produs 305 de vehicule, a declarat un angajat pentru Reuters, precizând că numărul de vehicule asamblate pe schimb este afişat pentru muncitorii de linie ai fabricii.

Compania lucrează în două schimburi de câte 12 ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii, pentru producţia Modelului 3, au precizat cei doi angajaţi, care au furnizat cifrele de producţie pentru agenţia de ştiri citată. Astfel, după calculul angajaţilor, dacă Tesla produce 300 de vehicule din Model 3, în toate cele 14 schimburi va produce 4.200 de maşini pe săptămână, compania refuzând să ofere detalii publice referitoare la cifrele de producţie.

După deschiderea pieţelor americane, acţiunile Tesla au scăzut cu 0,4%, pe fondul anunţului legat de neatingerea ţelului propus pentru producţie, obligaţiunile fiind cotate sub preţul de 350 de dolari/acţiune.

La începutul lunii iunie, directorul executiv al companiei, Elon Musk, a declarat că produce 500 de maşini Modelul 3 pe zi, iar în acest ritm ar trebui să-şi atingă ţinta de 5.000 de modele produse pe săptămână până la sfârşitul lunii iunie, anunţul crescând – atunci – acţiunile companiei cu peste 4%.

Profitabilitatea Tesla depinde de creşterea productivităţii Modelului 3, însă compania nu a reuşit să-şi atingă ţinta săptămânală de 5.000 de maşini, din cauza blocajelor de producţie, liniile de fabricare având capacitatea de a produce 3.500 de vehicule Model 3 pe săptămână, a declarat Musk investitorilor într-una din întâlnirile anuale a acţionarilor.

Tesla anunţa, la începutul lunii mai, că va deveni profitabilă în a doua jumătate a anului 2018 dacă va produce săptămânal 5.000 de maşini din cel mai nou model al său, Modelul 3, compania raportând la finalul primului trimestru o pierdere record de aproape 710 milioane de dolari, mai mult decât dublu comparativ cu aceaşi perioadă a anului trecut, iar analiştii spuneau că situaţia este gravă în ciuda asigurărilor care vin din partea conducerii companiei.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide