Ce aduce Jeep la Salonul Auto Geneva 2012

Jeep nu are noutăţi marcante pentru piaţa europeană, aşa încât la Salonul Auto Geneva 2012 testează publicul prin trei ediţii speciale ale modelelor din gamă: Grand Cherokee Black Look, Wrangler Mountain şi Compass Black Look.

Ce aduce Jeep la Salonul Auto Geneva 2012 Ce aduce Jeep la Salonul Auto Geneva 2012

Vârful de gamă al americanilor, Jeep Grand Cherokee, vine la Geneva 2012 cu o ediţie specială "production-intent" - adică va fi oferită pe piaţă în funcţie de feedbackul din partea publicului şi al potenţialilor clienţi. După părerea noastră, Jeep Grand Cherokee Black Look are cu ce să-şi atragă viitorii clienţi.

Jeep Grand Cherokee Black Look - production intent concept la Geneva 2012

În primul rând, surprind finisările "gloss black"de pe jantele de 20 inch sau de pe grila frontală proeminentă (unde cromată este doar împletitura din spatele celor 7 fante specifice). De asemenea, accesoriile aerodinamice de pe spoilere, precum şi centura inferioară din plastic sau farurile au o finisare neagră evidentă, în timp ce evacuările sunt din "black chrome".

În interior suntem gratulaţi cu tapiţerie din piele Nappa, precum şi cu inserţii din fibră de carbon, în timp ce volanul încălzit are parte de o îmbrăcăminte specială, din piele perforată. Motorul de sub capota acestui Grand Cherokee este un V6 common-rail de 3,0 litri şi 241 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu 5 trepte cu sistem ERS (Electronic Range Select) şi cu sistemul de tracţiune integrală Quadra-Trac, cu reductor.

Jeep Wrangler Mountain Special Edition va intra in vanzare din vara acestui an

Alături de acest "product-intent" Grand Cherokee, mai este prezentată ediţia specială Jeep Wrangler Mountain, care va fi pusă în vânzare în vara aceasta. Wrangler Mountain se distinge prin stickerele speciale de pe capotă, grila finisată în "Mineral Grey" sau jantele de 17 inch finisate în "Mineral Grey Gloss". De asemenea, Wrangler Mountain mai beneficiază de diverse alte accesorii Mopar, iar gama de culori pentru caroserie va fi una specială.

Nu în ultiimul rând, la salonul elveţian mai putem vedea alt concept "product-intent": Jeep Compass Black Look, care, la fel ca şi Grand Cherokee, se distinge prin finisarea în "Gloss Black" a unor detalii exterioare şi a jantelor de 18 inch, în timp ce interiorul este garnisit cu o nouă tapiţerie din piele şi dotări multimedia suplimentare, de la sistemul UConnect până la sistemul Premium Boston Acoustics.

Jeep Compass Black Look pluseaza cu un aspect mai sobru si multe dotari

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.