Chevrolet Camaro - 10.000 de comenzi

General Motors a înregistrat peste 10.000 de avansuri pentru noul Chevrolet Camaro, însă o problemă cu furnizorii ar putea să răzgândească o serie de clienţi.

Chevrolet Camaro - 10.000 de comenzi Chevrolet Camaro - 10.000 de comenzi

Efortul de a ieşi din criza economică nu este unul solitar, doar din partea producătorilor, ci trebuie dublat de furnizori puternici, care să facă faţă la rândul lor cererii mai scăzute de pe piaţă. Cadence Innovation este firma ce se ocupa de realizarea interiorului noului Chevrolet Camaro, însă acum are o mică problemă: a intrat în faliment.

Iar cealaltă mică problemă de la General Motors este că a trimis utilajele şi materialele necesare fabricării interiorului chiar la firma aflată acum în faliment, iar aceasta nu vrea să le returneze. GM are nevoei de acestea până pe 12 ianuarie sau producţia noului Camaro va înceta.

Cele 10.000 de comenzi au fost preluate din octombrie şi deloc surprinzător, sunt alcătuite în mare parte din modele V6. Un mesaj pentru constructorii americani, că piaţa se îndreaptă de la V8-urile mari consumatoare de benzină spre soluţiile mai economice.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.