Chevrolet prezintă noul Spark electric

Autor: Iulian Dnistran acum 7 ani Știri

Chevrolet a dezvăluit primele detalii şi imagini oficiale cu noul model electric Spark EV înainte de premiera mondială care va avea loc la Salonul Auto Los Angeles la sfârşitul acestei luni.

Chevrolet Spark EV 2014 este propulsat de un motor electric răcit cu ulei, care, potrivit General Motors, dezvoltă „cel puţin 100 kW”, adică echivalentul a 136 de cai-putere, şi un cuplu instantaneu impresionant de 542 Nm. Nu e rău pentru o maşinuţă de oraş.

Mai mult, acceleraţia de la zero până la 100 km/h se face în mai puţin de opt secunde, ceea înseamnă că Chevrolet a creat o citadină destul de fâşneaţă.

Motorul electric montat pe Spark EV primeşte curent de la un set de baterii litiu-ion care au o capacitate de „cel puţin 20 kWh” şi care au fost montate sub bancheta din spate şi sub o parte din podeaua portbagajului. Bateriile pot fi încărcate până la 80% din capacitate în doar 20 de minute cu ajutorul unui încărcător special, în timp ce o încărcare completă făcută la o priză normală de casă durează mai puţin de şapte ore.

GM nu a publicat deocamdată nici un detaliu referitor la autonomia lui Spark EV.

Producţia noului model electric Chevrolet va începe în Statele Unite ale Americii în primele luni ale lui 2013, iar vânzările vor începe în statul California în vara anului viitor. Şi nu, modelul de seria nu va fi camuflat în partea din faţă.

Salonul Auto Los Angeles 2012 se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 9 decembrie 2012.



Comentarii
Inchide