Chevrolet se foloseşte de un grizzly pentru a ironiza Ford F-150 [VIDEO]

Chevrolet se foloseşte de un grizzly pentru a ironiza Ford F-150 [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu acum 4 ani Știri

Nu ştiu de câte ori am mai spus-o, însă acesta este un moment oportun pentru a repeta: reclamele americane sunt cele mai tari. Premisele concurenţei neloiale în State nu sunt aceleaşi ca în cazul culturii europene, iar asta duce la astfel de spoturi publicitare (acesta de mai jos fiind unul dintre preferatele mele):

Dar apoi, există o linie delicată între ironia fină şi genul de umor care nu are susţinere practică. Un exemplu bun ar fi seria de reclame pentru Chevrolet Silverado, al cărui structură din oţel este lăudată, prin ălăturarea cu Ford F-150, un rival care foloseşte aluminiu.

Da, pentru exemplificare, Chevy s-a folosit de un grizzly, de două cuşti (una din oţel şi alta din aluminiu) şi de câţiva nefericiţi supuşi întâlnirii cu un urs de câteva sute de kilograme. Apoi a abordat şi problema şi în alt context: de exemplu, cum ţi s-ar părea un supererou de oţel, prin comparaţie cu unul din aluminiu?

Apoi au trecut la chestii un pic mai serioase, cum ar fi comparaţia (în cifre) dintre cele două. Evident, subiectul hot a fost costul de întreţinere şi durata reparaţiilor – zonă unde Ford întâmpină momentan dificultăţi, iar Chevrolet ştie asta.

Mai ţineţi minte experimentul celor de la Edmunds, în care au barosat un Ford F-150 şi apoi l-au dus în service, să confirme teoria că este mai scump de întreţinut decât o autoutilitară convenţională? Concluzia a fost că reparaţiile sunt de circa patru ori mai costisitoare în cazul aluminiului, şi durează şi de două ori mai mult procesul de reparaţie. Ford a explicat că, în cazul serviceurilor certificate pentru procese de reparaţie ale aluminiului, diferenţa de preţ şi timp ar fi fost redusă considerabil.

Chevrolet, meriţi puncte bonus pentru schema cu ursul, însă primeşti bile negre pentru a profita de o vulnerabilitate a rivalului tău. În definitiv, cum ar fi ca Ford să amintească publicului de cele 330.000 de Silveradouri şi Sierre rechemate pentru că au probleme cu airbagurile? De ce nu putem toţi să fim prieteni?

sursa: Chevrolet via Jalopnik



Comentarii
Inchide