Circulaţie reluată pe regele drumurilor din România

Autor: Alexandru Banu 30 mai 2017 Știri auto
Circulaţie reluată pe regele drumurilor din România
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că începând de  astăzi, 29.05.2017, ora 14:00, a fost redeschisă circulaţia rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800.
 
Precizăm că din cauza vizibilităţii reduse (ceaţă densă) accesul autovehiculelor în intervalul orar 20:00 – 07:00 este strict interzis. Având în vedere dificultatea acestui traseu (multiple curbe periculoase şi altitudinea ridicată), viteza maximă de circulaţie pe sectorul de drum menţionat este de 30 km/h. Accesul pe acest tronson de drum este permis doar autovehiculelor cu tonaj mai mic sau egal de 7,5 t.
 
Menţonăm că în perioada următoare utilaje ale CNAIR SA vor fi prezente pe drum pentru a interveni ori de câte ori este nevoie.
 
Zăpada depusă pe carosabil a fost înlăturată, s-au finalizat marcajele rutiere şi au fost montate toate elementele de siguranţă şi de semnalizare deteriorate pe timpul iernii, astfel încât comisia întrunită ca urmare a deciziei directorului general al CNAIR S.A şi formată din reprezentanţi ai Companiei şi ai Poliţiei Rutiere din judeţele Vâlcea şi Gorj, a decis deschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina în condiţii de siguranţă a traficului.
 
Informaţii suplimentare
 
Transalpina, denumită şi „Drumul Regelui” face legătura între Transilvania şi Oltenia. Aflată la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m).
 
În anul 2009 a început asfaltarea şi modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de kilometri, între Sebeş, judeţul Alba si Bengeşti, judeţul Gorj. În 2012 pe mai mult de 99% din traseul Transalpinei primul strat de asfalt a fost aşternut. 
 
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide