Compresorul electric

Compresorul electric

Autor: Dan Vache acum 12 ani Știri

Cea mai răspândită modalitate era aceea de montare a unei turbine pe traseul de evacuare, ce prelua o parte din energia gazelor de evacuare pentru a introduce mai mult aer în motor. A doua variantă este aceea a compresorului legat prin curea la arborele cotit, dezavantajul major fiind acela că prelua din puterea motorului pentru a funcţiona.

Ultima realizare în domeniu este însă un compresor electric. La prima vedere, observăm o mică ineficienţă, energia motorului fiind transmisă alternatorului care apoi o transmite motorului electric ce comprima aerul, o soluţie cu pierderi comparativ cu un compresor montat direct pe curea. Dar aceasta nu este destinată maşinilor sport, ci modelelor mici şi economice. Astfel că vorbim de un consum mai mic de energie electrică şi implicit de pierderi mai mici, care pot fi considerate nesemnificative.

Sistemul denumit Variable Torque Enhancement constă într-un compresor electric şi este dezvoltat de Controlled Power Technologies putând fi adaptat atât pe diesel cât şi pe benzină. Performanţele sunt impresionante la prima vedere: un motor de 1,2 litri echipat cu VTEC oferă performanţa unuia de 2.0 litri, cu 40% îmbunătăţire a timpului de reacţie. Dezvoltatorii afirmă că produsul lor este gata de producţia de serie. Noi abia aşteptăm să-l vedem pe o maşină reală.



Comentarii
Inchide