Constructorii caută căi prin care să-i distreze pe călătorii din maşinile autonome

Autor: ProMotor 14 iun. 2019 Știri auto
Constructorii caută căi prin care să-i distreze pe călătorii din maşinile autonome

Audi, Nissan şi alţi constructori caută modalităţi prin care să-i ţină ocupaţi de călătorii din maşinile autonome, luând în considerare experienţe de tip VR.

Constructorii s-au străduit mult în trecut să-i obişnuiască pe şoferi să fie atenţi la drum. Acum, în timp ce industria merge spre condusul autonom, şoferii devin pasageri şi companiile auto se gândesc cum să le alunge acestora plictiseala în timpul călătoriei.

Start-up-ul holoride, co-fondat de o subsidiară Audi, a arătat la CES Asia cum poate transforma o călătorie într-o experienţă VR, oferindu-le pasagerilor şansă să înoate alături de balene în timp ce se deplasează într-o maşină autonomă.

Pe măsură ce maşina accelerează sau virează, mişcarea este înregistrată de un computer instalat în maşină care ajustează imaginea din ochelarii VR pe care îi poartă pasagerii. Totodată, îi împiedică pe aceştia să aibă rău de mişcare.

Nissan a prezentat o pereche de ochelari pentru şoferi şi pasageri care oferă informaţii în timp real şi proiectează un personaj de desene animate care comunică cu cel care poartă ochelarii.

Alţi constructori, companii de tehnologie sau start-up-uri investesc în dezvoltarea maşinilor autonome. Chiar dacă studii dezvăluie că va dura ceva timp până când publicul va avea încredere să călătorească în maşini complet autonome, companiile investesc de acum pentru a avea tehnologia pregătită la momentul potrivit.

Audi şi Nissan au anunţată că experienţele virtuale pe care le dezvoltă ar putea vedea lumina zilei doar la bordul unor maşini autonome de nivel 4, în care şoferul are o interacţiune minimă cu autovehiculul şi sistemul este capabil să se descurce în toate situaţiile fără intervenţia şoferului.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide