Culmea zgârceniei: Porsche 911 pe GPL

În Germania, există de vânzare un Porsche 911 alimentat cu GPL şi vopsit auriu. Află ce altă ciudăţenie mai ascunde maşina.

Culmea zgârceniei: Porsche 911 pe GPL Culmea zgârceniei: Porsche 911 pe GPL

Criza financiară este, oare, o scuză îndeajuns de bună, pentru ca proprietarul unui Porsche 911 să-şi masacreze" maşina cu un sistem de alimentare pe GPL? Se pare că da, cel puţin pentru un german care vrea 54.900 euro pentru Carrera S-ul lui din 2005, cu 139.000 km la bord, pe care s-a hotărât să-l vândă.

Iar dacă te îndoieşti de informaţiile de mai sus, poţi vedea în galeria foto rezervorul de GPL al maşinii, încorporat în micuţa capotă a motorului, amplasat- cum altfel- la partea din spate. Ai zice că proprietarul acestei maşini este un monument de zgârcenie, însă vopseaua aurie mată clarifică situaţia.

Dar poate că omul este ecologist, acest lucru făcându-l să se gândească la soarta pinguinilor, când o calcă. Dacă mai punem la socoteală şi kit-ul exterior de Porsche 911 GT3, care încearcă să te păcălească alături de jantele BBS, putem spune că unii germani sunt foarte indecişi în viaţă.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.