Cum află şoferii în 30 de secunde locaţia echipajului cu radar – VIDEO

Autor: ProMotor 23 apr. 2019 Știri auto

Odată cu apariţia aplicaţiilor de trafic pentru telefoanele mobile, tot mai mulţi şoferi reuşesc să evite echipajele de poliţie cu radar.

Şoferii se bucură că scapă fără amenzi, în timp ce poliţiştii spun că trebuie să se mute des pentru a suprinde vitezomanii.

Un experiment desfăşurat de Digi 24 arată cât de repede apare în aplicaţie un echipaj de poliţie cu radar. Astfel, în doar 33 de secunde de la poziţionarea echipajului, el apare deja semnalat în aplicaţie.

Practic, orice şofer care are o astfel de aplicaţie este informat din timp de pericole, accidente şi mai ales de aparatele radar.

„Aceşti conducători auto care folosesc astfel de aplicaţii au mai mici şanse de a fi prinşi de poliţie. De cele mai multe ori, cei care sunt tentaţi să folosească aceste aplicaţii sunt cei care încalcă legea sau conduc cu o viteză excesivă”, a declarat Cosmin Andreica, reprezentant al poliţiştilor.

Potrivit lui Paul Dorneanu, liderul comunităţii Waze în România, şoferii pot fi alertaţi de până la 600 de metri distanţă faţă de poziţionarea echipajului şi au timp suficient să se asigure că circulă regulamentar în limitele codului rutier.

Cu toate acestea, aplicaţiile de tip Waze nu înseamnă că şoferii pot încălca legea fără griji, pentru că Poliţia Română dispune şi de autospeciale neinscripţionate pe care sunt montate aparate radar.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide