Cum s-a propagat scandalul VW în România – analiză Mediafax Monitorizare

Autor: Cristi Dimitriu 09 oct. 2015 Știri auto

Mediafax Monitorizare a analizat timp de două săptămâni, în perioada 22 septembrie – 5 octombrie 2015, articolele din presa centrală tipărită şi din 1400 de site-uri referitoare la cazul Volkswagen, rezultând 180 de articole în presa scrisa centrală şi peste 9000 de articole în online.

De la începutul mediatizării acestui caz primul vârf s-a înregistrat în data de 24 septembrie, a doua zi dupa demisia directorului general al grupului Volkswagen Martin Winterkorn. Acesta a demisionat în 23 septembrie primele referiri fiind în seara acelei zile în online şi continuând masiv a doua zi atât în online, cât şi în print, când s-au mediatizat şi informaţii referitoare la schimbările de la conducerea grupului.

Un alt vârf de mediatizare a fost în 28 septembrie, când Procuratura din Germania a deschis o anchetă şi apare şi declaraţia premierului român Victor Ponta potrivit căreia din când în când e „binevenită” o lecţie pentru „cei care tot dau lecţii”. În aceeaşi zi au apărut multe informaţii legate de numărul maşinilor Volkswagen, Skoda şi Seat afectate de acest scandal.

Cele mai multe referiri la au fost înregistrate în data de 1 octombrie în online (peste 1000 de articole) şi în data de 2 octombrie în presa scrisa centrala (31 de articole), în momentul implicării autorităţilor române. În data de 1 octombrie Registrul Auto Român a anunţat că nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen cu motor Euro 5 diesel, iar ministrul Transporturilor, Iulian Matache, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi preşedintele ANPC, Marius Dunca, au făcut o conferinţă de presă comună şi au anunţat măsurile autorităţilor române în acest caz. Toate aceste informaţii şi declaraţii au fost amplu mediatizate în online şi în ziua următoare şi în print.

De asemenea, în perioada menţionată, Mediafax Monitorizare a urmărit asocierea brandului Volkswagen, în cadrul articolelor, cu o serie de cuvinte pozitive: încredere, respect, dezminţiri, ascensiune, creştere, câştig, valoare, performant, succes, responsabilitate şi altele, dar şi cu o serie de cuvinte cu conotaţii negative: scandal, trişat, acuzaţii, declin, scădere, pierdere, anchetă, trucat, crizî, dieselgate. În multe articole monitorizate brandul a fost asociat atât cu cuvinte cu caracter pozitiv, cât şi cu cuvinte cu conotaţii negative, predominând însă ultimele.

Astfel, în perioada monitorizată, brandul Volkswagen a fost cel mai des asociat în articole cu cuvinte negative: „scandal” – 99 de articole în print şi peste 5000 de articole în online, urmat de „acuzaţii” – 30 de articole în print şi peste 1000 în online şi „criză” – 22 de articole în print şi peste 1000 în online. În ceea ce priveşte conotaţia pozitivă a referirilor, cele mai des întălnite au fost „respect”, „a respecta” – 26 articole în print şi peste 500 în online, „valoare” – 28 în print şi peste 500 în online şi „încredere” – 21 în print şi peste 400 în online.

Analiza a relevat că „scandal”, cel mai întâlnit cuvânt, a apărut de zece ori mai des în această perioadă decât „respect”.

(Mediafax Monitorizare este liderul pieţei de monitorizare din România, cu cele mai diversificate servicii de monitorizare, arhivă completă şi acoperire 100% a teritoriului ţării. Pentru detalii suplimentare puteţi accesa: http://www.monitorizare.mediafax.biz/Site/Pages/Public/demo.aspx Ne puteţi contacta şi prin e-mail la: [email protected] sau la numărul de telefon 031/82.56.413)

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide