Cum să îţi recondiţionezi farurile. VIDEO

Autor: ProMotor 14 mart. 2016 Știri auto

 


După un anumit timp, farurile maşinii tale ajung să se umple de zgârieturi, iar într-un final fasciculul luminos generat de becuri nu va mai putea lumina drumul cum o făcea la început. Pentru a remedia această situaţie poţi merge la un centru autorizat, unde poţi apela la recondiţionarea farurilor de către specialişti sau, dacă preferi, o poţi face chiar tu singur acasa. Iată ce ai de făcut.

Este esenţial ca atunci când te-ai hotărât să te apuci de treabă şi să-ţi recondiţionezi farurile, să ai la îndemână toate materialele necesare operaţiunii. Tot din capitolul atenţionări: dacă nu eşti o persoană înzestrată cu răbdare mai bine orientează-te către un specialist. Deci, să revenim. Pentru a duce la bun sfârşit operaţiunea, ai nevoie de următoarele materiale:

  • Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 1.000
  • Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 1.500
  • Hârtie abrazivă cu o granulaţie de 3.000
  • Bandă de hârtie pentru mascare/protecţie
  • Lavete microfibră sau cârpe din bumbac
  • Soluţie apă cu şampon auto
  • Polish abraziv
  • Polish finisare

Primul pas este să pui hârtia abrazivă de 1.000 la înmuiat în soluţia de apă cu şampon preţ de 10-15 minute. În acest timp, apucă-te să maschezi elementele din jurul farului cu o bandă de hârtie.

După mascare, pulverizează soluţie (apă cu şampon) pe suprafaţa farului şi începe să şlefuieşti farul cu hârtia abrazivă de 1.000. Execută mişcări sus-jos sau stânga-dreapta până ce obţii acelaşi grad de mătuire pe întreaga suprafaţă a farului, fără reflexii sau zone lucioase. Dacă există astfel de zone, insistă pâna acestea dispar. Este important să pulverizezi tot timpul soluţie (apă cu şampon) pentru a evita încărcarea hârtiei abrazive. Desigur, această operaţiune se poate face şi mecanizat, cu un polizor unghiular şi disc abraziv cu o o granulaţie de 1.000. După finalizarea etapei, şterge farul cu o lavetă.

Repetă operaţiunea cu hârtia abrazivă cu o granulaţie de 1.500 utilizând o mişcare contrară şlefuirii precedente. Adică, dacă ai folosit o mişcare sus-jos, pentru această etapă foloşeste o mişcare stânga-dreapta. Nu uită să pulverizezi tot timpul soluţie (apă cu şampon) şi să ştergi farul cu o lavetă. Pentru ca lucrurile să se mişte mai repede, poţi să utilizezi un polizor unghiular şi un disc abraziv cu granulaţie 1.500.

Pentru un rezultat impecabil foloseşte şi hârtia abrazivă cu granulaţie 3.000. După ce aţi terminat şi cu această operaţiune, folosiţi pasta (polish) abrazivă. Pentru această operaţiune puteţi să folosiţi orice polish din comerţ. După finalizare, se pot observa urme foarte fine. Pentru îndepărtarea acestora utilizaţi un polish de finisare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide