Dacia Logan, cel mai bine vândut autoturism din Bulgaria în 2007

Dacia Logan, cel mai bine vândut autoturism din Bulgaria în 2007

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Știri

În ansamblu, vânzările de autovehicule noi pe piaţa bulgară au crescut în 2007 cu 22,15% faţă de anul precedent, la 55.366 de unităţi. Vânzările de vehicule comerciale au crescut cu peste 28%, în timp ce vânzările de autoturisme au înregistrat un avans mai lent, de 22% anul trecut. Împreună, vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare s-au plasat la 52.000 de unităţi. Autoturismele din clasa compactă şi cele cu dimensiuni medii au generat 44,2% din vânzările totale, o pondere de 21% revenind furgonetelor mici şi mijlocii.

Piaţa de autoturisme noi din Bulgaria înregistrează unul dintre cele mai rapide ritmuri de expansiune din Uniunea Europeană, potrivit datelor preliminare ale Asociaţiei Europene a Constructorilor de Automobile. Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2007, Bulgaria a ocupat locul al cincilea în topul pieţelor cu cel mai accelerat ritm de creştere, după Lituania (45,7%), Letonia (32,6%), România (26,2%) şi Polonia (22,8%).

În ceea ce priveşte volumul pieţei însă, Bulgaria a rămas în urma altor state europene de dimensiuni similare, cum ar fi Austria sau Suedia, unde numărul de autovehicule vândute s-a plasat la 270.000 de unităţi în perioada ianuarie-noiembrie 2007.

 Dacia a ocupat, în 2006, poziţia a zecea în clasamentul mărcilor auto din Bulgaria, cu 1.721 de autoturisme vândute. Vânzările Dacia la nivel global au crescut în 2007 cu 17,4%, la 230.473 de unităţi, de la 196.378 de unităţi în urmă cu un an. Evoluţia vânzărilor a fost susţinută de autoturismul Logan, care a fost vândut în 367.745 de unităţi la nivel global, cu 48% mai mult decât în 2006, atât sub marca Dacia, cât şi sub brandul Renault. În România, Dacia a comercializat anul trecut 102.062 unităţi, piaţa românească fiind cea mai importantă pentru producătorul auto.



Comentarii
Inchide