Dacia Sandero la Maşina Anului!

Dacia Sandero la Maşina Anului!

Autor: Oraan Mărculescu acum 12 ani Știri

V-ar plăcea să citiţi aşa ceva peste doar câteva luni? Ei bine, sunt şanse foarte mari ca acest lucru să se întâmple, pentru că noul Sandero a fost nominalizat printre finalistele concursului european de anul acesta. Competiţia "Maşina anului 2009 în Europa" se va desfăşura la sfârşitul lui septembrie, decernarea premiului urmând a se face probabil la Salonul Auto de la Paris.

Până acum următoarele modele au fost nominalizate: Audi A4, Audi Q5, BMW X6, Chevrolet HHR, Chrysler Grang Voyager, Citroen Berlingo, Peugeot Partner, Citroen C5, Dodge Journey, Ford Kuga, Honda Accord, Hyundai H1, Hyundai i10, Jaguar XF, Jeep Cherokee, Lancia Delta, Mazda 6, Mercedes Benz GLK, Mitsubishi Lancer, Opel Agila, Renault Kango, Renault Koleos, Seat Ibiza, Skoda Superb, Subaru Forester şi evident Dacia Sandero.

Până în septembrie lista se mai poate mări cu modele precum Ford Fiesta, BMW Seria 7, Renault Megane şi Alfa Romeo Mi.to sau Opel Insignia. Ca în fiecare an, în decizia privind câştigătorul o pondere importantă va fi reprezentată de preţul de vânzare şi de raportul preţ calitate, capitole la care Sandero are o poziţie privilegiată faţă de concurenţă. Dar trebuie ţinut cont de faptul că nu reprezintă un model complet nou, este asamblat pe baza lui Logan şi deţine motorizări uşor depăşite. Dar o surpriză nu ar fi exclusă, mai ales având în vedere caracterul pragmatic al membrilor juriului.



Comentarii
Inchide