Descoperă emblemele Europei, ziua 1: Bucureşti – Sibiu – Budapesta

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Știri

Ora 05:45 poate că nu este o provocare pentru mulţi dintre voi. Caz în care vă felicit sincer şi vă admir. Despre mine n-aş putea spune acelaşi lucru, având în vedere că pot începe relatarea abia de la Sibiu, când m-am trezit cu adevărat. Îmi amintesc vag şi că la un moment dat Tudor îmi zicea să zâmbesc, că facem „selfie”.

M-a liniştit Tudor că cică n-am pierdut mare lucru, în afară de mult timp, căci autostrăzi tot nu sunt. Dar e OK, pentru că lipsa lor nu aduce decât timp şi vieţi pierdute. Îmi pare rău, România, draga mea, dar dacă vrei să fii şi tu ca celelalte mândre, acoperă-ţi o dată cariile astea din infrastructură, ca să se uite altcumva şi străinii la tine.  

Descoperă Emblemele Europei cu noi şi poţi câştiga un ceas TISSOT!

Cât despre Sibiu, rămâne o oază în itinerariul oricăruia care-şi face drum prin zonă. Astăzi dimineaţă, poliţiştii au împânzit oraşul să împartă mărţişoare, meşteşugarii de mărţişoare şi florăresele au ocupat pietonalul Bălcescu, iar porumbeii nu se mai săturau să racoleze picii care, îndemnaţi de mamele lor, îşi făceau de treabă cu bucăţele de pâine prin Piaţa Mare. Cineva care a locuit acolo ani buni mi-a zis că în afară de faptul că poliţiştii dau amenzi de obicei, iar florăresele şi meşteşugarii sunt răsfiraţi prin oraş în celelalte zile, Sibiul e cam la fel. La fel de frumos. Eu aş da o lege ca oricine vrea să plece din ţară în vacanţă să viziteze în prealabil Sibiul sau, în cel mai rău caz, să treacă prin el două ore în drum către ieşire.

Drumul de la Sibiu către ieşirea din ţară este întotdeauna mai lung decât pare, iar trecutul graniţei şi contactul cu autostrăzile ungare m-a pus la somn. Ţi-am zis că nu sunt făcut să mă trezesc la ora aia…

Dar sunt făcut, în schimb, să rămân la Paprika Csarda, un cvasi-complex hotelier din vestul Ungariei construit în jurul unui restaurant. Aş vrea să mai pot scrie, însă după o tigaie întreagă de mâncare – pe bune, e chiar o tigaie, felul se numeşte Platoul lui Sinbad – nu pot decât să dorm.

Somnul s-a desfăşurat într-un OPEL Insignia Country Tourer şi a fost unul neîntrerupt. Fie maşina are suspensii mişto fie am eu o boală cu somnul. După o zi întreagă de condus, Tudor s-a ridicat din maşină fără ajutor, deci tind să înclin către suspensii mişto. În plus, dieselul bi-turbo cu 200 de cai-putere (între noi fie vorba, sunt „doar” 195) ne-a surprins cu un consum de 7,1 litri la suta de kilometri. La cât s-a tras de el azi în prima parte a zilei, noi ne declarăm chiar surprinşi.

Noapte bună, România! 

Semnat,

Andrei Ştirbu

Periplul de 5.000 de kilometri Descoperă Emblemele Europei e în plină desfăşurare. Azi ruta este Bucureşti – Braşov – Sibiu – Budapesta. Peste 900 de kilometri la bordul noului Opel Insignia Country Tourer, echipat cu motorul de 2.0 litri 195 CP, turbodiesel, cu tracţiune integrală şi transmisie automată. 

 

Relaxare, aşadar! Apropo, pe parcurs am descoperit emblemele europene a trei mari oraşe. Dacă vreţi să ne însoţiţi în aplicaţia interactivă, cele scrise mai jos vă vor ajuta!

BRAŞOV

Legenda spune că un rege fugărit de duşmani şi-a aruncat coroana pe trunchiul unui copac, salvându-ţi astfel viaţa. Ani mai târziu, saşii care au descoperit-o au fondat acolo un oraş numit Braşov, iar stema celebrează spiritul practic manifestat de rege şi dus mai departe de locuitorii cetăţii.

Aşa stemă, să tot ai!

SIBIU

A fost oraşul desemnat drept Capitala Europeana în 2007, ca semn al reinventării sale. Este oraşul din România cu cea mai puternică infrastructură de turism, iar de aici poţi ajunge rapid atât pe Transfăgărăşan, cât şi pe Transalpina. Sibienii au ştiut să-şi renoveze orasul şi să-l facă gazdă pentru mii de evenimente culturale. Suntem mândri de ei.

Centrul Sibiului e similar oricărui mare oraş european

BUDAPESTA

Parlamentul din Budapesta este un simbol al eleganţei acestui oraş. Inspirat de Palatul Westminster şi inaugurat în 1896 pentru a sărbători 1000 de ani de existenţă a oraşului, Parlamentul are 691 de camere, dar mai ales un superb stil neo-gotic, cu zeci de turnuleţe, arce şi colonade, fiind o clădire de o eleganţă desăvârşită.


Parlamentul Budapestei. Aceste turnuleţe sunt OK. Really!

Acestea sunt oraşele emblematice de pe parcursul primei zile de traseu. Apropo, cât credeţi că va consuma un break de clasă medie, 4×4, cu cutie automată şi aproape 200 de CP de la Bucureşti la Budapesta? Ia să vedem… 🙂

Îi puteţi urmări pe băieţi (şi câştiga un premiu), accesând aplicaţia interactivă Descoperă Emblemele Europei.



Comentarii
Inchide