Din cele 599 de Ferrari GTO produse, unul a fost distrus!

Iată mai jos câteva imagini cu accidentul în care a fost implicat cel mai puternic Ferrari care circulă pe drumurile publice şi a cărui reparaţie costă mai mult de jumătate din preţul său.

Din cele 599 de Ferrari GTO produse, unul a fost distrus! Din cele 599 de Ferrari GTO produse, unul a fost distrus!

Se pare că ploaia şi viteza au fost principalele cauze care au dus la neplăcutul incident. Şoferul care se afla la volanul acestui Ferrari 599 GTO, a pierdut controlul volanului, iar maşina a început să alunece ajungând astfel în şanţul de pe marginea şoselei cu roţile în sus.

Din fericire, nici o altă maşină nu a mai fost implicată. Şoferul, în vârstă de 69 ani şi fost pilot de curse, s-a ales doar cu câteva vânătăi şi cu o mică durere de cap.

În schimb, maşina a avut de suferit ceva mai mult, costul reparaţiei ridicându-se la suma de 180.000 de euro, deci mai mult de jumătate din preţul maşinii (350.000 euro).

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.