Dincolo de sperietură e neîncrederea în bâzdâcii maşinii

Autor: Alexandru Banu 27 sept. 2017 Știri auto
Dincolo de sperietură e neîncrederea în bâzdâcii maşinii

Tesla e maşina aia SF, nu? Aia pe care şi-o doresc toţi fanii Aple. De fapt, e un fel de telefon cu roti.

Ne place sau nu, vrem sau da, maşina asta a ajuns departe şi e la bursă peste Ford (compania listată la NYSE). E electrică, merge şi singură până la un anumit nivel, e curate, arată bine, face suta repede şi nu costă chiar o avere.

Elon Musk e fondatorul sud-african şi a crezut într-un vis pe care îl vedem împlinit azi. Nu are el producţie ca să onoreze comenzile într-un timp normal de aşteptare. Tesla a avut 450.000 de precomenzi pentru Model 3, cel mai dorit automobil electric din Univers. Desigur, livrările încep din februarie 2018 şi si ajung deja pe la sfârşitul anului 2019. Vă daţi seama cum e să aştepţi un cadou … 2 ani? Nu mai poţi de nerăbdare până când vine curierul mâine cu adidaşii noi, da’ păi să aştepţi 2 ani după o maşină?! Unde mai pui că peste 2 ani vor fi deja alte modele scoase, o nouă generaţie Tesla.

Ideea e că în schimbul avansului minim, lumea se poate răzgîndi înainte să-i intre maşina în producţie. Şi orice reclamaţie, filmuleţ postat pe Facebook, poate întoarce mulţi clienţi Tesla din drumul către cumpărare. Insideevs scrie despre păţania unui proprietar de Tesla Model X.

Înainte să iasă din maşină, a apăsat butonul pentru deschiderea automată a uşilor. Imediat, pe partea lui, a prins cu coada ochiului cum îi zboară uşa din dreapta, luată în plin de un TIR. Maşinile tesla au un buton pe care dacă îl apeşi de două ori, deschide uşa şoferului. Apoi, dacă mai apeşi de două ori, o deschide şi pe cea a pasagerului din faţă. Înainte să facă asta, proprietarul trebuie să valideze opţiunea din meniu.

Asta spune şi Tesla, că ar fi vina proprietarului pentru că a apăsat de 4 ori. Acum, sincer, Doamne iartă-ne, dar de ce ai apăsa de 4 ori pe un buton. Ok, poate a doua oară zici că nu l-ai apăsat bine şi mai apeşi o dată, dar de ce să apeşi până la de 4 ori? Tesla are informaţii că proprietarul ar fi făcut asta după inspecşia arhivei digitale de comenzi. Şoferul spune că nu a făcut acest lucru şi că nici nu a validat în meniu activarea opţiunii.

              Sursă Car Advice

              Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide