Doi şefi din Poliţia Română au fost prinşi băuţi la volan în Bucureşti

Doi şefi din Poliţia Română au fost prinşi băuţi la volan în Bucureşti

Autor: Mediafax acum 7 luni Știri

Doi şefi din Poliţia Română au fost prinşi băuţi la volan vineri seară în Bucureşti, într-o razie a Brigării Rutiere. Celor doi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar în timp ce unuia dintre ei i-a fost dată amendă contravenţională, celuilalt urmează să i se întocmească dosar penal.

„În seara de 3 mai a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit mai mulţi conducători auto. Doi dintre cei opriţi în trafic şi testaţi cu privire la consumul de alcool sunt poliţişti. Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, faţă de unul dintre poliţişti s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, pe numele celui de al doilea, care activează în cadrul DGPMB fiind întocmit dosar penal. Cu privire la poliţistul din cadrul Sectorului 4 se va declanşa o anchetă disciplinară în cadrul căreia se vor efectua verificări prin structura de control intern”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Cei doi au fost prinşi în zona Dudeşti – Pantelimon. Surse autorizate din poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Stan Cristian Ionuţ – chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative şi de comisarul şef Drumariu Cornel – şef al Poliţiei Sectorului 4.



Comentarii
Inchide