Domnul Tăriceanu are o problemă: are nevoie de ochelari

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că declaraţiile preşedintelui Senatulu...

Domnul Tăriceanu are o problemă: are nevoie de ochelari Domnul Tăriceanu are o problemă: are nevoie de ochelari

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că declaraţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind preţul carburanţilor nu au nicio legătură cu realitatea, afirmând că probabil şoferul îi alimentează maşina din bugetul Senatului şi nu îi pasă cât costă benzina.

„Nu ştiu cum nu a văzut domnul Tăriceanu creşterea preţurilor la pompă, înseamnă că nu alimentează el la pompă, îi alimentează probabil şoferul maşina sau alimentează din bugetul Senatului şi atunci nu îi pasă cât costă benzina. Oricine a trecut printr-o benzinărie a văzut cu ochii lui o creştere clară şi limpede care este o creştere aproape egală cu mărimea accizei suplimentare care a fost introdusă în buget (...) Declaraţiile domnului Tăriceanu nu au nicio legătură cu realitatea”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, că, după reintroducerea supraaccizei la carburanţi, el nu a văzut nicio scumpire, susţinând că există nişte diferenţe de preţ foarte mari, care pot merge până la 10%, între preţurile practicate între diferite reţele de distribuţie.

”Ştiu ce s-a întâmplat şi nu sunt de acord. Prin urmare, vă aduc aminte că în momentul în care noi am hotărât să eliminăm acciza la carburant, nu s-au micşorat preţurile la pompă. Nu am observat atunci niciun fel de preocupare. Văd acum că este o preocupare. Sigur că e firească, eu nu vreau să vă reprim acest drept, Doamne-fereşte, dar care a fost intenţia noastră, a legiutorului, când a eliminat acciza la carburant - să scadă preţul. Singurul efect a fost acela a unui minus de venituri la buget”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, referindu-se la amendamentul votat în Comisia de Buget, privind eliminarea introducerii supraaccizei la combustibili.

Preşedintele Senatului a fost întrebat şi despre anunţul INS, potrivit căruia preţurile şi activitatea în industrie şi construcţii vor înregistra creşteri moderate în perioada septembrie-noiembrie, iar numărul de salariaţi va rămâne stabil, conform tendinţelor în evoluţia activităţii economice.

”INS a spus că urmează, dar eu nu am văzut nicio scumpire la carburant. Ştiu că s-au întâmplat anumite majorări sau micşorări de preţuri. Nu ştiu dacă aveţi maşină, vă duceţi la benzinărie să cumpăraţi benzină sau motorină? Nu? Păcat, eu mă duc”, a răspuns Călin Popescu Tăriceanu.

El a susţinut că există nişte diferenţe de preţ foarte mari, care pot merge până la 10%, între preţurile practicate între diferite reţele de distribuţie şi între staţiile de benzină care sunt în diferite oraşe.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.