Două NOI PROIECTE MAJORE de infrastructură în Bucureşti

Două NOI PROIECTE MAJORE de infrastructură în Bucureşti

Autor: ProMotor acum 4 ani Știri

Două noi pasaje vor fi construite pe Şoseaua Mihai Bravu din Capitală, informează B365.ro, care citează reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. 

Primul pasaj va fi unul suprateran şi va fi construit la intersecţia cu Bulevardul Ferdinand şi Şoseaua Iancului. Pasajul va avea o lungime totală de 1.300 de metri, iar durata estimată de realizare a proiectului este de 24 de luni. Valoarea investiţiei este de 106,5 milioane euro.

GALERIE FOTO Cum arată Dacia Duster de aproape 20.000 de euro. Printre opţiuni, tapiţerie de piele

Cel de-al doilea pasaj va fi construit la intersecţia Şos. Mihai Bravu cu Calea Vitan. Şi acesta va fi realizat tot în lungul şos. Mihai Bravu, însă deocamdată nu se ştie ce tip de pasaj va fi: subteran sau suprateran. Acesta va avea o lungime de 400 de metri şi o valoare estimată de 26,3 milioane euro. Lucrările vor dura şi în acest caz 24 de luni. 

„Proiectele au fost discutate şi avizate în cadrul Grupului Mobilitate şi cuprinse iniţial în lista celor 80 de proiecte de Investiţii Teritoriale Integrate. Acestea au fost transmise de Primăria Municipiului Bucureşti în luna aprilie 2013, cu sprijinul S.C. METROUL S.A. unui număr de 6 ministere şi Primului Ministru, în vederea includerii lor în programe de finanţare, în corelare cu alte obiective de dezvoltare pentru zona Bucuresti şi Ilfov. Fiecare dintre proiectele menţionate a fost inclus în lista de proiecte ITI (Investiţii Teritoriale Integrate) de către entitatea care l-a propus, pe baza unei fişe de proiect”, au precizat pentru B365.ro, reprezentanţii Primăriei Capitalei. 

Actualul pasaj de pe şoseaua Mihai Bravu a fost inaugurat anul trecut şi este compus din doua poduri supraterane paralele, pe direcţia Soseaua Mihai Bravu – Calea Văcăreşti, de cate 2 benzi de circulaţie pentru fiecare sens.

VIDEO Noul BMW Seria 7. Nava-amiral a constructorului bavarez iese pe şosele – GALERIE FOTO

VIDEO Testul la care Dacia Logan a ieşi mai bine ca Mercedes C350E

GALERIE FOTO Cele mai tari maşini care vor apărea în 2017: aveţi idee cum arată SUV Skoda coupe sau Maserati Alfieri?

VIDEO Cum arată noua versiune de top a Daciei Logan – GALERIE FOTO



Comentarii
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut multe altele'
Carmen Brumă, FOTOGRAFIATĂ DEZBRĂCATĂ la munte. Vedeta a recunoscut că nu Mircea Badea a pozat-o așa: 'El mi-a făcut ...
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
FOTO. Cum arată Larisa Iordache! Fosta gimnastă nu se mai ferește: și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr musculos
AUDIO EXCLUSIV. Andreea Antonescu, dată de gol de înregistrarea  de la 112! “Ștefan, vreau să plec acum de aici. (…) Și asta numai din cauza c%^#& -urilor pe care…”
AUDIO EXCLUSIV. Andreea Antonescu, dată de gol de înregistrarea de la 112! “Ștefan, vreau să plec acum de aici. (…) ...
Adevăratul motiv pentru care Andreea Berecleanu părăsește Antena 1. Ce era „forțată” să facă prezentatoarea tv: „Știu că pot privi pe oricine…”
Adevăratul motiv pentru care Andreea Berecleanu părăsește Antena 1. Ce era „forțată” să facă prezentatoarea tv: ...
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Descoperire terifiantă făcută în fundaţia casei care a aparţinut unui profesor universitar. Erau în opt borcane, vechi de zeci de ani
Descoperire terifiantă făcută în fundaţia casei care a aparţinut unui profesor universitar. Erau în opt borcane, vechi ...
Veste teribilă de la Netflix pentru toți românii: dispare opțiunea apreciată de toți clienții
Veste teribilă de la Netflix pentru toți românii: dispare opțiunea apreciată de toți clienții
VIDEO - Reuşită ISTORICĂ! Este primul om care a putut să ZBOARE la aceeaşi altitudine cu avioanele
VIDEO - Reuşită ISTORICĂ! Este primul om care a putut să ZBOARE la aceeaşi altitudine cu avioanele
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
BOMBĂ ÎN SHOWBIZ! Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit ÎN SECRET!
BOMBĂ ÎN SHOWBIZ! Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit ÎN SECRET!
Inchide