DTM Mugello în imagini

Autor: Oraan Mărculescu 20 iul. 2007 Știri auto

Căldură mare vineri, sâmbătă şi duminică la Mugello, lângă Florenţa. Aşa încât, deşi italienii sunt recunoscuţi ca tifosi împătimiţi de motorsport, publicul nu a fost aşa de numeros pe cât se aşteptau organizatorii. Nici o problemă, măcar nu a fost înghesuială.

Circuitul este foarte bine gândit, fiind situat între dealuri şi ocupând o suprafaţă destul de redusă, în ciuda lungimii de 5.245 metri. Alternanţa curbe strânse şi linii drepte este garnisită cu multe diferenţe de nivel, astfel că spectacolul oferit este la cote înalte. Încă din sesiunile de warm-up şi calificări de sâmbătă, pista a făcut câteva "victime" în toate tipurile de curse, amatorii ieşirilor în decor delectându-se cu nori generoşi de praf, în timp ce mecanicii de la boxe au avut mult de furcă.

Cel mai bine daţi o tură prin galeria de imagini, pentru a vedea câteva din ipostazele surprinse de promotor.ro. Şi nu uitaţi de fetele de la circuitul Mugello – ca să vă faceţi o idee de ce, dintr-un punct de vedere, este mult mai bine în România…

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide