Dublarea amenzii în Germania dacă nu ai pneuri de iarnă

Ministerul Transporturilor din Germania a hotărât creşterea cuantumului amenzilor aplicate celor care nu folosesc pneuri de iarnă în anotimpul rece.

Dublarea amenzii în Germania dacă nu ai pneuri de iarnă Dublarea amenzii în Germania dacă nu ai pneuri de iarnă

Conform unui ordin al Ministerului Transporturilor din Germania, pentru cei care nu folosesc pneuri de iarnă în anotimpul rece, mai ales în zonele unde zăpada şi gerul sunt la ordinea zilei, amenda pur şi simplu se va dubla.

Astfel, dacă până acum amenda pentru cei care nu aveau maşinile echipate cu pneuri de iarnă era de 20 de euro, aceasta va creşte la 40 de euro. De asemenea, amenda pentru cei care au provocat un incident rutier (lovire, blocarea şoselei) va creşte de la 40 de euro la 80 de euro.

Conform ACE (Clubul Automobiliştilor din Europa), nu este suficientă impunerea unor amenzi mai mari, autorităţile având obligaţia să verifice mult mai mult maşinile, în special cele de transport marfă şi persoane.

Anul trecut, în Germania au fost doar 62 de cazuri în care şoferii camioanelor au fost amendaţi din cauza neechipării cu pneuri de iarnă. Problema, spune ACE, ţine de proprietarii companiilor de transport, pentru care e mai rentabil să rişte amenzi decât să investească în cauciucurile de iarnă.

ACE recomandă ministerului să aplice o strategie de prevenire a accidentelor pe timp de iarnă, prin verificări mult mai amănunţite, considerând că nu este suficientă doar echiparea cu pneuri de iarnă, care să aibă adâncimea profilului de minim 4 milimetri.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.