E clar, vine criza: sultanul din Brunei îşi vinde maşinile din colecţie!

Autor: Oraan Mărculescu 09 aug. 2011 Știri auto

Cei mai mulţi dintre noi îl invidiem foarte mult pe sultanul din
Brunei, care, de-a lungul anilor, şi-a cheltuit o parte din
averea de miliarde de dolari pe diverse maşini rare şi
exotice
, ajungând la o colecţie impresionantă. O colecţie
care, iată, începe să se destrame încet.

Pe site-ul de licitaţii de maşini de lux
JamesList
au fost postate 22 de anunţuri cu maşini rare, care
se află în Noua Zeelandă. Nimic spectaculos, la prima vedere, însă
specialiştii au remarcat faptul că vorbim de maşini din
colecţia personală a sultanului din Brunei.

Ferrari Enzo, din 2004, nerulat - 1,4 milioane de euro

Majoritatea lor sunt maşini Ferrari: un Enzo
din 2004 nerulat, de,4 milioane de euro, un F50 cu zero kilometri
la bord din 1995, estimat la 799.000 euro sau un F40 din 1990, de
asemenea nerulat, care costă 595.000 euro. Pe lângă aceste
bijuterii mai găsim creaţii special realizate pentru
sultan
, cum ar fi un Testarossa Spider din 1990 sau un 512
TR Spider din 1994, dar şi modele ediţii limitate, cum ar fi două
Ferrari 348 GT Competizione (exemplarele 21 şi 50 dintr-o serie de
numai 50 de bucăţi) sau două Ferrari 355 Challenge (dintr-o serie
limitată de 108 unităţi).

Conceptul BMW Nazca V12 - unul din cele trei construite de Italdesign

Alte modele exclusiviste de pe lista de vânzare
sunt
: Mercedes CLK DTM AMG din 2005 (unul din cele 100 de
exemplare produse), Jaguar XJ200 (una din cele 281 maşini
construite), Lamborghini Diablo SE30 din 1995 sau Lamborghini
Countach Anniversary. Mai sunt scoase la vânzare şi două concepte:
BMW Nazca V12 realizat de Italdesign (au fost construite doar 3
exemplare) şi Cizeta V16T din 1994 (unul din cele 7 exemplare
construite).

Este inutil de menţionat că mai mult de jumătate din
aceste bijuterii nu au rulat niciodată
, fiind pur şi
simplu piese statice de muzeu. Ceea ce ridică o altă întrebare:
oare, din punct de vedere tehnic, în ce stare sunt aceste
maşini?
Nu cumva faptul că au stat pur şi simplu
depozitate în diverse garaje a dus la apariţia ruginii şi la
deteriorarea unor subansamble?

Rămâne de văzut câte dintre aceste maşini îşi vor găsi noi
cumpărători, dar faptul că sultanul din Brunei îşi vinde maşinile
este un semnal destul de clar că epoca extravaganţelor
inutile începe să apună.
Până la urmă, la ce bun să
risipeşti atâtea zeci sau chiar sute de milioane de dolari pe un
număr impresionant de maşini exotice dacă nici măcar nu le
foloseşti?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide