E.On şi Nissan vor construi o reţea de staţii de încărcare pentru maşini electrice

Autor: Visan Marian 07 mart. 2018 Știri auto
E.On şi Nissan vor construi o reţea de staţii de încărcare pentru maşini electrice

Clienţii E.ON din Danemarca primesc acasă o staţie de încărcare pentru maşini electrice şi o rată fixă ​​de energie pentru a-şi încărca vehiculul, în baza unu parteneriat dintre compania de energie şi producătorul auto Nissan, program care va fi extins şi în alte ţări europene.

Cele două companii au stabilit la Salonul Auto de la Geneva asupra unui parteneriat strategic prin care îşi propun să valorifice experienţa internaţională comună atât în domeniul mobilităţii electrice, cât şi în distribuţia şi stocarea energiei electrice.

Mai exact, cei doi parteneri urmăresc, în primul rând, să exploreze oportunităţile legate de ofertele comerciale privind reîncărcarea vehiculelor electrice, precum şi serviciile de tipul vehicle-to-grid (servicii de integrare în reţea). De asemenea, cooperarea se concentrează pe un subiect foarte actual, anume soluţiile de generare şi stocare a energiei descentralizate.

Citeşte şi O groapă din Pipera a pus „în cap” un ditamai Duster. FOTO (înainte şi după)

Citeşte şi Toţi şoferii care sunt opriţi în trafic rămân cu maşinile ”marcate” de poliţişti. Care este motivul

Parteneriatul va crea pârghii pentru dezvoltarea infrastructurii pentru maşinile electrice Nissan şi pentru implementarea tehnologiei avansate de încărcare bi-direcţională. Cea din urmă va permite clienţilor să îşi optimizeze costurile şi consumul de energie. E.ON are deja o experienţă extinsă în domeniul soluţiilor solare şi de stocare pentru proprietarii de case. Această calitate va permite celor doi parteneri să ofere clienţilor Nissan soluţii de energie regenerabilă şi de optimizare a costurilor cu energia electrică.

Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide