Etilotestul: de la obligativitate pentru şoferii beţivi la dotare standard

Ai fost prins băut la volan? Te paşte obligativitatea de a monta în maşină un etilotest de 1.000 euro, ba chiar şi o amendă de minimum 1.500 euro dacă încerci să îl ”fentezi”! Pentru început, în Franţa. Însă, în curând, în toată Europa...

Etilotestul: de la obligativitate pentru şoferii beţivi la dotare standard Etilotestul: de la obligativitate pentru şoferii beţivi la dotare standard

Nu doar în România, alcoolul la volan face multe victime pe şosele - însă, în ciuda statisticilor pesimiste (peste o treime din accidentele mortale în multe ţări civilizate), mulţi continuă să se urce mai mult sau mai puţin băuţi la volan. Aşa încât nu este de mirare că autorităţile vin cu soluţii, mai mult sau mai puţin acceptabile.

Dacă în primăvară am auzit de o astfel depropunere de lege în SUA, prin care detectoarele de alcool să devină standard pe toate maşinile, iată că, pe plan european, Franţa se numără printre cei mai fervenţi apărători ai acestei idei.

Pentru început, încă de la începutul lui 2010 a apărut în hexagon obligativitatea ca toate maşinile şi vehiculele destinate transportului de copii să fie dotate cu dispozitive de tipul "etilotest antidemaraj" - şoferul suflă, la fel ca în aparatele utilizate de poliţie, computerul analizează compoziţia aerului expirat şi, dacă sesizează urme de alcool, motorul maşinii nu poate fi pornit.

Francezii au mers mai departe şi au gândit deja o lege care va obliga toate autocarele să fie echipate cu aceste sisteme începând din 2015. Însă nu doar atât: o nouă lege apărută recent la francezi îi obligă pe şoferii care au fost prinşi băuţi la volan să monteze un astfel de etilotest antidemaraj în maşină, pentru o perioadă maximă de 5 ani.

Adică, pe lângă măsurile punitive, reprezentate de amenzi şi reţinerea permisului, şoferul vinovat mai trebuie să scoată din buzunar 1.000 de euro pentru un astfel de sistem, iar, dacă se gândeşte cumva să îl "fenteze" şi este prins, amenda porneşte de la 1.500 euro. Francezii au gândit şi un sistem de "închiriere" a unui astfel de sistem, care ar costa 130 de euro pe lună.

Bani destul de mulţi, care se preconizează că îi vor face pe şoferi să se gândească de două ori înainte de a urca băuţi la volan - conform studiilor de până acum, efectuate în SUA şi Canada, unde sunt aplicate programe similare, au fost înregistrate scăderi ale cazurilor de alcool la volan cu până la 95%.

Cât va mai trece până la obligativitatea introducerii standard a etilotestului andimeraj în toate maşinile noi? Oficialii afirmă că e doar o problemă de câţiva ani de zile, francezii făcând lobby pentru această idee şi în cadrul UE. Gurile rele spun că, din 2015, o astfel de lege ar putea intra în funcţiune în toate ţările europene, prin urmare şi în România.

Voi ce credeţi:

AR FI EXAGERATĂ DOTAREA STANDARD A MAŞINILOR CU ETILOTESTE?

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.