Facelift pentru Seat Ibiza

Iată primele imagini în mişcare ale micului Seat, ce şi-a mărit doza de şarm, cu un truc clasic în industrie: o reîmprospătare discretă, şi un upgrade tehnologic.

Seat Ibiza era deja unul dintre cele mai atractive modele din clasa mică, astfel încât faceliftul prezentat recent de spanioli nu poate fi considerat prea invaziv în liniile iniţiale ale maşinii. Toate cele trei variante (hatchback cu trei şi cinci portiere, precum şi break-ul Sport Tourer) au beneficiat de modificările vizuale şi tehnice.

Primul lucru pe care îl putem observa la noul Seat Ibiza este partea frontală, aliniată discret la stilul inaugurat de conceptele IBe şi IBX. Farurile au acum un design mai agresiv, iar bara de protecţie a primit o revizuire de substanţă, în care putem încadra şi noua formă a proiectoarelor de ceaţă.

La partea din spate, principalul detaliu redesenat este bara de protecţie, dar singurul indiciu în acest sens este forma schimbată a blocului optic reflectorizant din partea inferioară. Gama de jante a fost îmbogăţită cu noi modele, pe 15 şi 17 inchi. Toate motoarele au beneficiat de o uşoară creştere de putere, precum şi de emisii poluante scăzute.

Cel mai economic propulsor pus la bătaie cu ocazia faceliftului lui Seat Ibiza este un TFSI de 1.2 litri şi 105 CP, care livrează un cuplu de 175 Nm, în condiţiile unui consum mediu de 5,1 l/ 100 km. La mijlocul acestui an, Seat va prezenta si versiunea updatată a sportivului Ibiza Cupra.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.