FENOMENAL: şi-a luat permisul după 960 de încercări!

FENOMENAL: şi-a luat permisul după 960 de încercări!

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Știri

Ce părere ai despre o persoană care obţine permisul de
conducere după aproape 1.000 de încercări?
Vorbim de un
potenţial pericol public sau despre o tenacitate ieşită din
comun?

Conform celor de la New York Times, este vorba despre doamna Cha
Sa-soon, în vârstă de 69 de ani, care locuieşte într-un mic sat din
regiunea Sinchon, la circa 200 de kilometri de Seoul, capitala
Coreei de Sud. Doamna Cha Sa-soon a devenit, peste noapte, o
adevărată vedetă pe plan mondial.

Şi asta deoarece a reuşit să-şi ia permisul de conducere
la încercarea cu numărul… 960!
Practic, timp de trei
ani, femeia a dat examenul de conducere în fiecare zi, 5 zile pe
săptămână la început, iar apoi de două ori pe săptămână – probabil
a obosit puţin… După câteva sute de încercări, femeia a reuşit să
intre şi în atenţia mass-media.

Momentul obţinerii permisului a fost sărbătorit chiar de către
instructorul său, domnul Park, acesta adăugând, totuşi, că doamna
Cha Sa-soon nu ar trebui să conducă pe drumurile publice, dând de
inţeles că am putea vorbi de un pericol public.

Păcat, deoarece performanţa femeii a atras atenţia celor din
concernul Hyundai, care a demarat o campanie online de încurajare a
femeii, iar, în momentul în care aceasta s-a văzut cu permisul în
buzunar, producătorul i-a oferit cadou o maşină de 16.800
USD
. Bineînţeles, doamna Cha apare chiar şi într-un spot
comercial Hyundai, cei de la marketing speculând inteligent numele
ei, care înseamnă chiar „vehicul”.


CREZI CĂ „VEDETA” E PERICOL
PUBLIC PE ŞOSELE?



Comentarii
Inchide